Vizualizări: 1278
Lucrările de reconstrucție a gardului ce împrejmuiește Parcul Țaul decurg conform planului
Țaul, Dondușeni, 5 Septembrie 2013 — Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Ion Bodrug, s-a deplasat miercuri, 4 septembrie curent, la locul implementării proiectului de dezvoltare regională „Reabilitarea monumentului istorico-arhitectural Conacul Pommer şi a drumului de acces la parcul dendrologic din satul Țaul, raionul Donduşeni", pentru a se documenta la fața locului cu evoluția lucrărilor planificate pentru lunile septembrie-octombrie.
În acest sens, în incinta Primăriei Țaul a fost organizată o ședință de lucru la care au participat actorii implicați în procesul de implementare și monitorizare a proiectului. Cu această ocazie, s-a discutat despre situația la zi a lucrărilor exectuate și încadrarea în termeni a executării lucrărilor. Directorul ADR Nord, care a prezidat ședința, a subliniat că prioritară, la această etapă, este încadrarea lucrărilor în termeni, asta însemnând și valorificarea banilor alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională în acest scop. Totodată, directorul Ion Bodrug a menționat că, odată cu încadrarea în termeni, responsabilii de reabilitarea obiectului turistic trebuie să acorde atenție maximă calității.
În prezent, sunt în desfășurare lucrările de reconstrucție a gardului ce împrejmuiește parcul.
Reamintim că obiectivul-cheie al proiectului este reabilitarea infrastructurii zonei turistice Ţaul, ce se află în centrul Regiunii de Dezvoltare Nord şi poate uni două trasee, conectând astfel regiunea la circuitul turistic naţional şi internaţional.
Suma solicitată din FNDR pentru implementarea acestui proiect este de 23.305.122,62 de lei, ceea ce constituie 100% din costul total al proiectului depus de Primăria Țaul în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte II. Proiectul se înscrie în prioritatea 3 din Strategia de Dezvoltare Regională Nord - îmbunătăţirea factorilor de mediu şi a atractivităţii turistice. Pentru anul 2013, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea, din FNDR, a 5 milioane de lei. Proiectul urmează a fi implementat în decurs de 24 de luni.
Estimăm că cca 100 de mii de locuitori din Regiunea de Dezvoltare Nord și cca 3 mii de locuitori din apropierea parcului vor fi beneficiarii direcți ai proiectului. Proiectul poate genera noi activităţi economice în domeniul turismului şi poate face mai atractivă Regiunea de Dezvoltare Nord pentru investori.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2298
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33