Vizualizări: 1287
Proiectul „Amenajarea traseului ecoturistic Pădurea Domnească”, gata de implementare
Pădurea Domnească, Glodeni, 22 Iunie 2013 — Un grup de specialiști de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) au efectuat recent, la fața locului, o vizită de lucru în cadrul proiectului „Amenajarea traseului ecoturistic Pădurea Domnească", în vederea suprapunerii proiectului tehnic cu situația din teren.
Astfel, prezidată de către șeful Secției management proiecte a ADR Nord, Constantin Bândiu, membrii grupului de inspectare, din care a făcut parte și președintele raionului Glodeni, Valeriu Țarigradschi, s-au referit la gradul de pregătire a documentației tehnice pentru începerea implementării proiectului. Cu această ocazie, specialiștii au mai discutat despre etapa inițială a implementării proiectului, precum și despre eventualele probleme ce pot apărea în decursul implementării acestuia, din cauza reliefului.
Participanții la vizita de lucru au constatat că situația din teren corespunde cu documentația tehnică a proiectului, implemetarea căruia poate fi începută.
Solicitantul proiectului „Amenajarea traseului ecoturistic Pădurea Domnească" este Consiliul Raional Glodeni. Proiectul se înscrie în prioritatea III din Strategia de Dezvoltare Regională Nord - îmbunătăţirea factorilor de mediu şi a atractivităţii turistice. Prin acest proiect se urmărește dezvoltarea activităţilor turistice, culturale şi de agrement, care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă, a veniturilor alternative, precum şi la diversificarea activităţii în spaţiul rural. Valoarea totală a proiectului este de 11 552 900 de lei. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a alocat, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, 5 milioane de lei, ceea ce reprezintă 43,3% din costul total al proiectului. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33