Nume
Parola
Vizualizări: 1223
Acord de colaborare încheiat de ADR Nord și Camera de Comerţ şi Industrie a RM, filiala Bălţi
Bălți, 29 Aprilie 2013 — Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), reprezentată de directorul Ion Bodrug, și Camera de Comerţ şi Industrie a RM, filiala Bălţi, reprezentată de directorul Galina Codița, au semnat un Acord de parteneriat în vederea realizării şi dezvoltării de programe comune, specifice domeniului dezvoltării regionale şi capacităţilor instituţionale.

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a remarcat perspectivele pe care le oferă Acordul de colaborare. ADR Nord și filiala Bălți a CCI vor desfășurarea proiecte comune, în cadrul cărora vor oferi consultanță actorilor regionali - întreprinzători, autorități publice locale, asociații de business etc. - privind eficientizarea parteneriatului public-privat. Totodată, instituțiile vor organiza mese rotunde, conferinţe, forumuri, traininguri, expo-târguri, precum și alte activităţi destinate mediului de afaceri și societății civile.

Directorul filialei Bălți a CCI, Galina Codița, a accentuat că Acordul identifică obiectivele comune ale părţilor în vederea inițierii și realizării programelor de dezvoltare regională şi consolidării capacităţilor instituţionale. „Parteneriatul dintre filiala Bălți a CCI și ADR Nord are scopul de a unifica eforturile depuse de cele două instituții pentru promovarea și susținerea mediului de afaceri din teritoriu și pentru dezvoltarea socio-economică a Regiunii de Dezvoltare Nord”, susține directorul filialei Bălți a CCI.

Acordul mai presupune cooperarea în vederea elaborării materialelor promoţionale despre potenţialul socio-economic al Regiunii de Dezvoltare Nord.

Video: http://www.youtube.com/watch?v=LHX4NLruOrQ

www.adrnord.md