Nume
Parola
Vizualizări: 1737
Guvernul a aprobat procedurile de expropriere a terenurilor situate pe aria lucrărilor de construcție a apeductului magistral Chișinău-Strășeni-Călărași
2 Noiembrie 2023 — 821 de terenuri situate pe aria unde vor avea loc lucrările de construcție a apeductului magistral Chișinău-Strășeni-Călărași, declarate utilitate publică de interes național, vor trece provizoriu sau temporar în proprietatea statului. O hotărâre în acest sens a fost aprobată miercuri, 01.11.2023 de cabinetul de miniștri.

Documentul stabilește terenurile supuse exproprierii, mecanismul de soluționare a reclamațiilor și mecanismul de despăgubire, componența Comisiei ad hoc care va soluționa fiecare caz în funcție de necesități.

În ceea ce privește plata despăgubirilor către expropriați, aceasta se va efectua din mijloacele financiare alocate de la bugetul de stat. Valoarea estimativă a despăgubirilor constituie 2,5 mil. lei.

Aprobarea proiectului de hotărâre va permite inițierea lucrărilor de construcție a apeductului magistral Chișinău - Strășeni - Călărași, în rezultatul cărora circa 170 mii de cetățeni din localitățile raioanelor Strășeni și Călărași vor avea acces la apă potabilă din sursă sigură și la servicii calitative de aprovizionare cu apă. Proiectul de construcție a apeductului este implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru și finanțat de Guvernul Federal German prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare KfW.