Vizualizări: 2245
Proiectul Programului regional sectorial în domeniul Infrastructurii de sprijin a afacerilor în Regiunea de dezvoltare Nord, supus consultărilor publice
Bălți, 11 Mai 2017 — Membrii grupului de lucru pentru elaborarea Programului regional sectorial (PRS) în domeniul infrastructurii de sprijin a afacerilor în Regiunea de dezvoltare Nord s-au reunit joi, 11 mai, în cadrul unei noi ședințe, a patra la număr, în incinta ADR Nord. Ei au prezentat proiectul Programului și câteva concepte de proiecte posibile în domeniu.
Conceptele de proiecte prezentate și analizate în cadrul ședinței de către membrii grupului de lucru țin de promovarea potențialului investițional regional, specializarea regională, asocierea producătorilor autohtoni, marketingul și branding-ul regional.
„Direcţia politică şi cooperare regională a examinat proiectul PRS de sprijin a afacerilor în Regiunea de dezvoltare Nord. Putem spune că este un document bun, care merită promovat, cu unele mici comentarii și obiecții despre care v-am comunicat anterior. Vă susținem în promovarea proiectului”, a menționat Mihaela Savin, consultant în cadrul Direcţiei politică şi cooperare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, le-a mulțumit membrilor grupului de lucru pentru că au fost foarte receptivi pe tot parcursul ședințelor tematice. „Începând de astăzi, lansăm consultările publice care vor dura până pe data de 25 mai. În acest context, este foarte importantă comunicarea publică pe marginea Programului, prin intermediul mass-media, ca orice doritor să poată contribui cu propuneri în vederea îmbunătățirii acestuia”, a spus directorul ADR Nord în cadrul ședinței.
Miercuri, 24 mai, programul de dezvoltare a infrastructurii de sprijin a afacerilor va fi supus consultărilor publice, iar la începutul lunii iunie documentul strategic va fi propus pentru aprobare Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord.
Regiunea de dezvoltare Nord deja are aprobate cinci PRS în domeniile Alimentarea cu apă și canalizare, Eficiența energetică în clădirile publice, Managementul deșeurilor solide, Drumuri regionale și locale - elaborate cu sprijinul Uniunii Europene prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) - și Sporirea atractivității turistice, elaborat de ADR Nord.
Menționăm că, în rezultatul Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020, cele mai multe proiecte în domeniul infrastructurii de afaceri sunt în Regiunea de Dezvoltare Nord. Respectivele proiecte pot obține finanțare nu doar din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, dar și din fonduri externe.
Notă: Proiectul PRS prezentat astăzi va fi disponibil pe site-ul ADR Nord (https://goo.gl/9OMIuH) până la sfârșitul zilei de joi, 11 mai.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33