Nume
Parola
Vizualizări: 1973
Atelier de lucru la Bălți despre rolul comunității în procesul de dezvoltare rurală în Estonia și Republica Moldova
Bălți, 3 Noiembrie 2016 — Un atelier de lucru cu genericul „Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (CLLD) ca instrument de dezvoltare rurală în Estonia și Moldova" a avut loc joi, 3 noiembrie, în incinta Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

La eveniment au participat Victor Guzun, fost ambasador al Republicii Moldova în Estonia; Siim Kiisler, membru al Parlamentului Estoniei; Kadri Tillemann, director de proiect; Kristiina Tammets, președintele Asociației Europene LEADER pentru Dezvoltare Rurală (ELARD); Triin Lääne, manager de proiect. De asemenea, la atelierul de lucru au fost invitați să participe autorități publice locale și reprezentanți ai asociațiilor obștești din Regiunea de Dezvoltare Nord.

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a mulțumit delegației estone și partenerilor din Republica Moldova care contribuie la diseminarea experienței de dezvoltare locală a Estoniei în regiunile Republicii Moldova. „Experiența și realizările Estoniei în domeniul dezvoltării regionale ne-a interesat în ultimii ani, dovadă sunt și numeroasele vizite de studiu sau de documentare pe care le-am efectuat în statul baltic, precum și proiectele comune care au aprofundat și mai mult apropierea țărilor noastre la nivel de colaborare între localități”, a menționat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

În acest context, Ion Bodrug a menționat că, recent, Estonia a acordat ADR Nord un grant în valoare de peste 14 mii de euro, pentru implementarea unui proiect în domeniul dezvoltării turismului rural.

Oaspeții din Estonia au vorbit despre politicile europene de dezvoltare locală și regionale oportunitățile de colaborare moldo-estoniene pe dimensiunea dezvoltării rurale, dar și despre rolul și importanța programului LEADER / CLLD în dezvoltarea rurală europeană.

Despre cooperarea dintre autoritățile locale și regionale din Republica Moldova și Estonia, despre lecții învățate și perspective în acest sens, a vorbit fostul ambasador al Republicii Moldova în Estonia, Victor Guzun. Fostul diplomat a trecut în revistă cele mai importante realizări din acest punct de vedere, accentuând că doritorii pot accesa oricând granturi în vederea realizării unor proiecte moldo-estoniene la nivel de administrații publice locale sau organizații obștești.

Menționăm că, în perioada mandatului său de ambasador în Estonia, Victor Guzun a elaborat broșura „Reforme liberale pentru administrația publică din Republica Moldova", publicație pe care a distribuit-o participanților la eveniment.

Atelierul de lucru a avut loc în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților de dezvoltare rurală ale autorităților publice locale din Moldova”, susținut de Guvernul Estoniei. Proiectul își propune să asiste autoritățile locale și societatea civilă din Republica Moldova pentru a se familiariza cu experiența Estoniei de promovare și diversificare a activităților economice în zonele rurale din Republica Moldova. Partenerii proiectului sunt Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) Viitorul (Moldova), GAL „Tartu Asociația de Dezvoltare Rurală” (Estonia) și GAL „Pärnu Bay Partnership” (Estonia).

www.adrnord.md