Vizualizări: 2063
Membrii CRD Nord au aprobat proiectele ce vor fi incluse în Planul Operațional Regional Nord 2017-2020
Bălți, 13 Octombrie 2016 — Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord au audiat joi, 13 octombrie, în cadrul celei de-a treia ședințe ordinare din acest an, raportul de evaluare a cererilor complete de finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), depuse în cadrul Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020. Membrii CRD Nord au aprobat cele 32 de cereri complete de finanțare, depuse de către autoritățile pulice locale de nivelurile I și II din Regiunea de Dezvoltare Nord în cadrul Concursului, precum și lista proiectelor prioritare ce vor fi înaintate spre evaluare unei comisii interministeriale. Totodată, membrii CRD Nord au aprobat lista proiectelor ce vor fi incluse în Planul Operațional Regional Nord pentru anii 2017-2020.
Precizăm că cele 32 de cereri complete de finanțare admise în etapa a doua a Concursului, au fost evaluate recent din punct de vedere administrativ, tehnic și financiar. Din cele 32 de cereri de finanțare, 23 au acumulat cel puțin 20 de puncte, conform pragului stabilit de o comisie de evaluare specială și aprobat de către membrii CRD Nord. Ulterior, o comisie interministerială urmează să decidă, în baza cererilor de finanțare, ce proiecte de dezvoltare regională urmează să obțină finanțare din FNDR și să fie implementate de ADR Nord.
La ședința CRD Nord au participat șeful-adjunct al Direcției generală dezvoltare regională a MDRC, Igor Malai, șeful Direcţiei relaţii cu instituţiile de dezvoltare regională a MDRC, Eduard Ungureanu, 29 din cei 48 de membri ai CRD Nord, specialiști din cadrul ADR Nord, consultanți și experți din cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Ședința a fost prezidată de către președintele CRD Nord, Ion Leucă.
La începutul ședinței, șeful-adjunct al Direcției generală dezvoltare regională, Igor Malai, a subliniat importanța subiectelor puse în discuție și a menționat că, în cele din urmă, vor obține finanțare acele proiecte de dezvoltare regională care vor respecta toate criteriile prevăzute de regulament. Totodată, funcționarul de la MDRC a remarcat că la Concursul organizat în acest an au fost depuse cereri de finanțare mai calitative în comparație cu apelurile de propuneri de proiecte precedente, organizate de MDRC.
La rândul său, directorul ADR Nord, a mulțumit membrilor CRD Nord pentru interesul sporit față de subiectele de importanță discutate în cadrul ședinței, subiecte ce vor marca parcursul de dezvoltare pentru municipiul Bălți și 11 raioane din nordul Republicii Moldova.Ulterior, directorul ADR Nord a prezentat raportul de implementare a Strategiiei de Dezvoltare Regională Nord referitor la perioada lunilor ianuarie-septembrie curent. Printre cele mai importante rezultate obținute de ADR Nord în perioada vizată, menționăm implementarea în curs de desfășurare a 10 proiecte de dezvoltare regională finanțate prin intermediul FNDR și a altor surse, Strategia de Dezvoltare Regională Nord 2016-2020 aprobată, 14 vizite de studiu peste hotare, două Programe regionale sectoriale (turism și infrastructură de afaceri), a IV-a ediție a Zilelor Regiunii de Nord în desfășurare etc.
Despre progresele realizate în procesul de elaborare a Programelor regionale sectoriale în domeniile domeniile Infrastructura de afaceri și Turism în Regiunea de Dezvoltare Nord a vorbit șefa Secției planificare strategică a ADR Nord, Inga Cojocaru.
La rândul său, Șeful secției managementul proiectelor a ADR Centru, Constantin Bândiu, a prezentat raportul de evaluare a impactului proiectului „Inaugurarea incubatorului de afaceri din comuna Larga - un factor important în activitățile privind măsurile active de ocupare a tineretului din regiune”, finanțat din sursele FNDR. ADR Nord a implementat acest proiect în anul 2012. Raportul de evaluare a proiectului a fost adus la cunoștința membrilor CRD Nord, pentru a-i informa că în procesul de implementare a proiectelor de dezvoltare regională unele dintre cele mai importante etape țin de asigurarea durabilității. În acest context, șeful-adjunct al Direcției generale dezvoltare regională a MDRC, Igor Malai, a menționat că este necesar ca prezentarea rapoartelor de evaluare a proiectelor implementate să devină o tradiție în cadrul ședințelor CRD Nord.
Un subiect aparte în cadrul ședinței CRD Nord s-a axat pe activitățile planificate în cadrul proiectului MSPL 2.0, implementat de GIZ. Despre aceasta a vorbit consultantul național superior Petru Veverița, șeful Domeniului de Intervenție 2, ce constă în suportul oferit Consiliilor Regionale pentru Dezvoltare.
Amintim că ședința de constituire a CRD Nord de legislatura a III-a a avut loc în data de 29 septembrie 2015, la Bălți. Ultima ședință a CRD Nord a avut loc în data de 19 mai 2016, la Bălți, atunci când membrii CRD Nord au luat decizii importante pe marginea celei de-a doua etape a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020.
CRD Nord este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord (RDN), în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. CRD Nord are 48 de membri, fiind alcătuit din președinții raioanelor componente, primarul municipiului Bălți și câte un reprezentant al asociațiilor de primari, societății civile și sectorului privat din fiecare raion și municipiu al RDN. Membrii CRD Nord își exercită atribuțiile cu titlu gratuit.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33