Vizualizări: 5710
Comunitățile din UTA Găgăuzia și Taraclia vor prospera datorită proiectelor finanțate de UE
11 August 2016 — Uniunea Europeană va sprijini proiecte de dezvoltare socio-economică cu o valoare totală de 2,76 milioane Euro (3 milioane dolari SUA) pentru Unitatea Teritorială Administrativă (UTA) Găgăuzia și raionul Taraclia. Fondurile vor fi acordate în cadrul proiectului “Susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia şi Taraclia” (SARD), implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Astfel, companii nou create (start-up) și întreprinderi mici şi mijlocii (ÎMM) existente deja în regiune vor beneficia de sprijin. Proiecte de renovare a infrastructurii de scară mică și de cooperare intercomunitară vor fi finanţate, pentru a îmbunătăţi nivelul de trai şi calitatea serviciilor publice locale, dar şi pentru a stimula parteneriate între comunitățile învecinate din UTA Găgăuzia şi raionul Taraclia.
Competiţia pentru propuneri de proiect a fost lansată astăzi, la o sesiune de informare organizată în oraşul Taraclia. Solicitanții pot prezenta propuneri de proiect vizând trei direcţii de bază:
1. Suport pentru ÎMM-uri – susținerea financiară, între 9.220 Euro și 18.440 Euro (între 10.000 şi 20.000 de dolari SUA) pentru fiecare propunere, va fi acordată start-up-urilor sau întreprinderilor existente în regiune. Fiecare beneficiar va contribui la promovarea antreprenoriatului local, la crearea locurilor noi de muncă şi la sporirea veniturilor.
2. Renovarea infrastructurii de scară mică și medie – finanțare de până la 92.200 Euro (100.000 dolari SUA) pentru fiecare propunere va fi acordată autorităților publice locale în vederea îmbunătățirii managementului, accesului și calității serviciilor publice locale, precum şi pentru alte priorităţi prevăzute în Strategiile de dezvoltare locală ale comunităţilor din regiune. Competiţia pentru finanţarea proiectelor de infrastructură va fi deschisă până pe data de 1 septembrie 2017.
3. Dezvoltarea inițiativelor de cooperare intercomunitară – până la 119.860 Euro (130.000 dolari SUA) pentru fiecare propunere vor fi acordați pentru realizarea iniţiativelor de cooperare intercomunitară în regiune, în baza Strategiilor de dezvoltare locală a comunităţilor.
Criteriile de selectare a proiectelor pentru fiecare direcţie de finanțare, cererile de aplicare, precum și condițiile de participare sunt disponibile la http://www.undp.md/tenders//tnddetails2/1312/
Finanțat de Uniunea Europeană cu 6,5 milioane de euro, și implementat de PNUD, Proiectul SARD își propune să intensifice colaborarea între autoritățile centrale şi cele locale, precum şi între organizaţiile regionale din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia, în scopul stimulării dezvoltării socio-economice a regiunii și a Republicii Moldova în ansamblu.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați:
Natalia Costaș, Consultantă Națională în Comunicare, Programul SARD, Tel.: 069 22 11 41; E-mail: natalia.costas@undp.org

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33