Vizualizări: 1910
Alteța Sa Regală Principele Radu, oficialități și oameni de afaceri din România, interesați de Regiunea de Dezvoltare Nord și de proiectele realizate de ADR Nord
Bălți, 19 Aprilie 2016 — Alteța Sa Regală Principele Radu al României a efectuat marți, 19 aprilie, o vizită la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, cu sediul în municipiul Bălți, interesându-se cu acest prilej de climatul de afaceri din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova, precum și de proiectele de dezvoltare regională realizate de ADR Nord în ultimii cinci ani.
Însoțit de o delegație formată din oficialități ale orașului Cluj-Napoca și comuna Săvârșin, județul Arad, precum și de o delegație de oameni de afaceri din Transilvania, Alteța Sa Regală Pricipele Radu a încurajat în discursul său dezvoltarea relațiilor economice între regiunile din România și cele din Republica Moldova.
„Ziua aceasta petrecută la Bălți are o anume însemnătate pentru că, de la bun început, contactul economic pe care l-am vrut între orașele noastre am ținut să fie unul de cunoaștere și de proiecte cât se poate de concrete. E adevărat că există și o barieră de ordin psihologic sau de ordin geografic că simpla prezență a 23 de reprezentanți ai unor companii importante în Chișinău sau la Bălți sau chiar comune rurale cum e Regina Maria sau Purcari are partea ei de valoare, pentru că pune împreună informații, oameni, interese, poate chiar idei. Nu e bine ca acest lucru să se petreacă numai în capitală și numai în încăperile ministerelor de specialitate”, a menționat Alteța Sa Regală Principele Radu.
„Știu că Agenția dumneavoastră și, în general vorbind, instrumentul guvernamental cu care dezvoltarea încearcă să se facă la nivel regional, are aproape tot aceeași vârstă cu prima mea vizită în Republica Moldova, care a fost în 2005. Acești 11 ani care au trecut au adus modificări importante în bine. Traseul spre dezvoltare nu e niciodată complet lin, sunt mereu dificultăți de întâmpinat. E foarte bine să privim jumătatea plină a paharului, fiindcă faptul că în 2016 putem avea acest fel de contact și a pune la punct, poate împreună, idei și proiecte e cât se poate de încurajator. Sunt sigur că nu e decât un început, nu mă aștept să se întâmple miracole imediat, dar așa cum am spus și guvernanților de la Chișinău și colegilor dumneavoastră de la diversele instituții din capitală, aceasta este o primă luare de contact. Clujul are o foarte puternică rețea de oameni de afaceri, există o investiție străină foarte consistentă, în special din anumite țări europene, vecine cu România, din Europa centrală”, a mai spus Alteța Sa Regală.
Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, i-a prezentat Alteței Sale Regale și membrilor delegației din România informații generale despre Regiunea de Dezvoltare Nord, cu accente pe un șir de aspecte economice, dar și pe proiectele de dezvoltare realizate de ADR Nord din surse financiare atât naționale, cât și internaționale. În acest context, directorul Ion Bodrug s-a referit în special la proiectul-pilot „Crearea sistemului integrat de dezvoltare durabilă a sectorului apicol în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, finanțat din sursele Guvernului României și aflat în proces de implementare. „Sunt convins că vom avea o colaborare frumoasă cu reprezentanții misiunii economice care astăzi Vă asistă și care se va întâlni cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Regiunea de Dezvoltare Nord”, i-a spus directorul ADR Nord Alteței Sale Regale Principelui Radu al României.
La rândul său, consulul general de la Consulatul General al României în Bălți, Mihail Baciu, a menționat că atunci când relația de la om la om merge bine, merg bine și celelalte tipuri de relații. În acest context, consulul general Mihail Baciu s-a referit la rolul important al relațiilor economice. „Fără economie, știți foarte bine, nimic nu se mișcă”, a subliniat consulul general.
Menționăm că, acum trei ani, Alteța Sa Regală Principele Radu a participat la inaugurarea primei ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Atunci, Alteța Sa Regală declara că în ultimii 20-30 de ani, spectaculoase salturi au făcut părți din această lume și nu au avut nevoie decât de patriotism, de clarviziune, de școală și de un pic de simț al datoriei.
Alteța Sa Regală Principele Radu al României și-a început vizita de trei zile în Republica Moldova luni, 18 aprilie. Pricipele și-a planificat să viziteze municipiile Chișinău și Bălți, precum și comunele Regina Maria, Cimișeni și Purcari. Atât la Chișinău, cât și la Bălți, Alteța Sa Regală a asistat la lansarea volumului „Calea europeană a Republicii Moldova", coordonat de profesorul Sorin Bocancea și publicat de Editura „Adenium” din Iași.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33