Vizualizări: 1749
POLITICILE PUBLICE, IMPACT NAȚONAL LA NIVEL LOCAL
17 Noiembrie 2015 — În data de 13 noiembrie, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat Conferința Finală de închidere a Proiectului ”Politici publice locale prin consens social - Politica administrației publice locale de eficientizare a resurselor locale”.
La conferință au participat primari, viceprimari, funcționari locali, consilieri din toate primăriile Republicii Moldova și din comunitățile nemijlocit participante în cadrul Proiectului. Au fost prezentate politicile publice elaborate în cadrul acestui Proiect; beneficiarii și facilitatorii și-au expus opinia
asupra importanței și semnificației proiectului și au împărtășit experiența pe care au acumulat-o, dar și succesele în elaborarea și punerea în aplicare a proiectelor comunitare de politici publice.
Pe parcursul implementării proiectului au fost elaborate 8 politici publice de interes local în 8 localități din Republica Moldova. Acestea au vizat încercarea de a rezolva probleme relevante din localități, cu implicarea directă a cetățenilor. La elaborarea acestor politici au contribuit atât experții formatori din România – Daniela Plugaru, Doru Cristian Bularda și Kristina Creoșteanu, cât și facilitatorii locali, care au lucrat nemijlocit în cadrul ședințelor de identificare și selectare a problemelor din fiecare localitate.
Localitățile selectate în cadrul Proiectului ”Politici Publice Locale prin consens social – Politica Administrației Publice Locale de eficientizare a resurselor locale” sunt: Colibași, raionul Cahul; Crihana Veche. raionul Cahul; Băhrinești, raionul Florești; Calfa, raionul Anenii Noi; Capaclia, raionul Cantemir; Tomai, raionul Leova; Larga, raionul Briceni; orașul Edineț.
Potrivit experților, pe parcursul implementării proiectului, elaborarea propunerii de PP a demonstrat înțelegere univocă în prioritizarea problemelor de interes public, consultarea cetățenilor eficientizează activitatea autorităților locale, iar APL și cetățenii trebuie să fie parteneri comunitari într-un proces complex de identificare și soluționare a problemelor de interes local.
Prin implementarea proiectului, CALM și-a dorit să dezvolte cunoștințele, aptitudinile și experiența participanților privind:
- procesul de elaborare a politicilor publice, etapele şi caracteristicile acestuia, formarea agendei publice, a agendei instituţionale şi a agendei media, precum şi a interacţiunii dintre acestea;
- utilizarea instrumentelor şi tehnicilor pentru identificarea problemelor, formularea scopului şi a obiectivelor politicilor publice, analiza factorilor interesaţi (stakeholderi), identificarea alternativelor de politici publice, analize de impact și de risc, planificarea acţiunilor;
- facilitarea proceselor participative de elaborare și aprobare a propunerilor de politici publice de interes local de către facilitatorii locali din Republica Moldova.
Conferința Finală a fost organizată de către Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală (FPDL) din România, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României și UNDP Moldova.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1314
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33