Vizualizări: 1857
MECANISME DE NEGOCIERI INSITUȚIONALIZATE PENTRU O GUVERNARE LOCALĂ MAI PUTERNICĂ
29 Iunie 2015 — Asociația letonă (LALRG), în colaborare cu Președinția letonă a Consiliului UE și Comisia Europeană a inițiat, în data de 19 iunie 2015, la Riga, discuții privind mecanismele de consolidare a colaborării între administrația centrală și locală, în vederea consolidării autonomiei locale.
La reuniune și-au dat întâlnire exponenți ai administrației publice locale din țările Parteneriatului Estic, experți din asociațiile naționale, care reprezintă interesele APL, precum și oficiali de rang înalt ai Comisiei Europene și Consiliului Europei.
La discuții a participat și un grup de primari, membri ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Membrii delegaţiei din R. Moldova au întreprins această vizită pentru a se familiariza cu strategiile de organizare a campaniilor de lobby, cu prevederile legislative aplicate în Letonia care au impulsionat dialogul între cele două niveluri.
Evenimentul, desfășurat sub genericul "Mecanisme eficiente de consultări și negocieri între guvernele naționale și autoritățile locale și regionale” a reprezentat o veritabilă platformă de dezbateri și schimb de bune practici privind cooperare între administrația centrală și locală, în diverse domenii de interes public.
„Procesele de democratizare în domeniul administraţiei publice locale iniţiate în Letonia au fost bazate pe practici evoluate și susținute de foruri europene importante, la care suntem parte. Experienţa acumulată în cei 17 ani de activitate a Asociaţiei a fost esenţială pentru promovarea cu succes a procesului de descentralizare în domeniul administraţiei publice locale. Acum suntem la etapa la care putem disemina bunele practici şi altor ţări care au pornit pe calea consolidării democrației locale și a descentralizării", a menţionat Andris Jaunsleinis, preşedintele Asociaţiei letone a Autorităţilor Locale şi Regionale, în deschiderea reuniunii. Domnia sa a menționat că membrii Asociaţiei pe care o conduce sunt prezenţi în toate structurile de stat, iar statutul Asociaţiei este definit printr-o lege privind guvernarea locală.
În cadrul reuniunii au fost puse în discuţie mai multe subiecte, printre care reforma administrativ-teritorială din Letonia, gestionarea finanţelor publice locale, relaţiile autorităţilor publice cu sectorul neguvernamental etc.
În alocuțiunea sa, directorul executiv CALM, Viorel Furdui, în ultimii 25 ani, în Republica Moldova s-au realizat mai multe reforme în domeniul APL, unele mai reușite, altele mai puțin salutabile: ”Au fost adoptate 5 legi cu privire la administrația publică locală, 3 reforme administrativ-teritoriale. Strategii, programe guvernamentale și inițiative legislative avem poate cele mai bune din lume, dar clacăm la capitolul implementare! Pe hârtie totul este descrise foarte frumos, dar în realitate simțim lipsa unui dialog sistematic, a unei consultări între guvernele centrale și locale. Au fost adoptate Strategia privind descentralizarea și planul de acțiuni în 2012, dar multe prevederi nu sunt puse în aplicare, chiar dacă angajamentele asumate trebuiau implementate până în 2015. Un factor pozitiv este punerea în aplicare a primei etape a reformei descentralizării fiscale”. Totodată, Viorel Furdui a opinat că, în ultimii ani, inclusiv cu suportul partenerilor europeni, rolul și vocea guvernelor locale este tot mai distinctă, prin intermediul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM)
Participanții din partea CALM au menționat valoarea informativă și practică a acestei reuniuni pentru preluarea unor instrumente viabile pentru fortificarea dialogului între puterea centrală și cea locală.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1314
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33