Vizualizări: 1834
Ziarul ”Vocea Autorităților Locale” nr.2 (19), 2015
11 Martie 2015 — "Vocea APL" a dat din nou glas, pentru a trece în revistă unele dintre cele mai memorabile momente organizate de CALM (Congresul Autorităților Locale din Moldova), cu suportul direct și participarea necondiționată a edililor locali.
Acest număr al ziarului marchează trei ani de când, la inițiativa CALM, de către Guvernul Republicii Moldova a fost instituită Zilei Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală, sărbătoare profesională care a demonstrat că solidaritatea și sprijinul reciproc în APL din RM există.
În data de 31 ianuarie 2015, Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM), împreună cu circa 200 invitați-primari, președinți de raioane, funcționari din cadrul administrației publice locale și centrale, ambasadori și parteneri de dezvoltare, a sărbătorit Ziua Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală. Ocazie excelentă de a face totaluri, dar și de a trasa planuri. Un amplu reportaj de la acest eveniment, în cadrul căruia au fost premiați unii dintre edilii care reprezintă avangarda societății, citiți în paginile noului număr al ziarului. Totodată, cei care au fost desemnați își împărtășesc rețeta succesului și își exprimă opinia privind dezvoltarea CALM-ului.
În cadrul ceremoniei, GIZ și-a reconfirmat încrederea în CALM, încheind un memorandum de înțelegere cu Congresul Autorităților Locale din Moldova, moment surprins, de asemenea, în paginile ziarului. CALM urmărește și se implică activ în derularea și promovarea reformelor în cadrul APL. Experții CALM au elaborat un raport privind progresul reformei de descentralizare în anul 2014. Acest raport este al treilea într-o serie de rapoarte pe care CALM le pregătește pentru a monitoriza realizările şi provocările reformei de descentralizare declarate de către Guvernul Republicii Moldova. Scopul raportului este de a elucida, analiza şi de a propune soluţii în vederea eliminării potenţialelor lacunelor precum şi elaborarea recomandărilor pentru toţi actori implicaţi – Cancelaria de Stat, Guvernul Republicii Moldova, Parlament, APL, APC, societatea civilă, donatori, etc. Acest raport consistent poate fi găsit în ziar.
Tot în acest număr, vă prezentăm propunerile și sugestiile CALM pentru continuarea reformelor de descentralizare, care au fost structurate de experți în urma discuțiilor cu reprezentanții APL.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1314
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33