Vizualizări: 1454
Renovarea casei-muzeu de la Parcul Țaul, pe ultima sută de metri
Țaul, Dondușeni, 20 Octombrie 2014 — Lucrările de renovare a casei-muzeu din parcul dendrologic din satul Țaul, raionul Dondușeni, sunt pe ultima sută de metri. Potrivit graficului, muzeul renovat urmează să fie recepționat în data de 31 octombrie a.c. Edificiul va folosit în calitate de clădire administrativă a Parcului Țaul și va găzdui expoziţii despre viaţa boierului Pommer, istoria parcului şi a satului.
Vineri, 17 octombrie a.c., în cadrul unei vizite de monitorizare la care a participat și viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Victor Zubcu, specialiștii în monitorizarea proiectelor de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) au urmărit cum se desfășoară lucrările de renovare în cadrul celei de-a doua etape de realizare a proiectului „Reabilitarea monumentului istorico-arhitectural Conacul Pommer și a drumului de acces la parcul dendrologic din satul Țaul, raionul Dondușeni”, proiect prin care ADR Nord urmărește să contribuie la dezvoltarea activităților turistice, culturale și de agrement în spațiul rural din raionul Dondușeni.
Împreună cu autoritățile locale, specialiștii ADR Nord au discutat despre activitățile ce urmează a fi realizate pentru finalizarea cu succes a proiectului. Astfel, șeful Secției managementul proiectelor a ADR Nord, Constantin Bândiu, s-a referit la activitățile de informare a cetățenilor despre proiect și atragerea turiștilor în Parcul Țaul, conform unui plan de acțiuni pentru asigurarea durabilității proiectului.
Pentru renovarea casei-muzeu, Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) a alocat, în 2014, 4 383 900 de lei, potrivit deciziei nr. 3/14 din 2 septembrie a.c. a Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR).
În perioada anilor 2011-2013, pentru realizarea primei etape a proiectului, au fost alocați 5 473 400 de lei, bani valorificați pentru construcția a 0,293 km de gard din metal, 2,807 km de gard din plasă metalică, renovarea a 0,387 km de gard istoric și a porții centrale a Parcului Țaul.
Finanțarea altor lucrări planificate în cadrul proiectului urmează a fi decisă la următoarea ședință a CNCDR. Proiectul este finanțat în întregime de FNDR, valoarea totală a acestuia cifrându-se la peste 26 300 000 de lei.
Cu o suprafață de 46 de hectare și o rețea de drumuri de 12,5 km, unul dintre cele mai mari monumente ale naturii din Republica Moldova nu a mai beneficiat de reparații considerabile din anul 1995. Parcul Țaul s-a aflat, până la 3 aprilie 2013, în gestiunea Grădinii Botanice, după care a fost trecut în gestiunea Primăriei satului Țaul.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33