Vizualizări: 1364
Invitație pentru jurnaliști
Bălți, 6 Octombrie 2014 — Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) și Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) organizează cea de-a treia ședință ordinară din acest an a Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord). Evenimentul va avea loc în orașul Bălți, 7 octombrie a.c., de la ora 09.30, în Restaurantul „Nistru”, etaj 2.
ADR Nord îi invită la eveniment pe reprezentanții instituțiilor mass-media.
La ședință vor participa membrii CRD Nord, specialiști de la ADR Nord, precum și reprezentanți ai Oficiului Schimbarea Climei.
Prezidată de către președintele CRD Nord, Ion Parea, ședința se va axa pe următoarele subiecte:
- cu privire la activitatea CRD Nord;
- cu privire la implementarea planului de activitate al ADR Nord în perioada ianuarie-septembrie 2014;
- cu privire la implementarea proiectelor de dezvoltare regională în perioada ianuarie-septembrie 2014;
- cu privire la progresul înregistrat în procesul de elaborare a Planului regional sectorial în domeniul Drumuri regionale și locale;
- cu privire la prezentarea informației despre decizia Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale privind redistribuirea mijloacelor financiare ale Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională pentru proiectele din Regiunea de Dezvoltare Nord în anul 2014;
- cu privire la fenomenul schimbărilor climatice, vulnerabilitatea și oportunitățile de adaptare;
- cu privire la Proiectul ADA/UNDP „Suport pentru Procesul Național de Planificare a Adaptării Republicii Moldova la Schimbările Climatice”. Schema de granturi mici pentru finanțarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice la nivel local.
Luni, 6 octombrie a.c., începând cu ora 15.00, membrii Biroului executiv al CRD Nord urmează a se întruni, în incinta ADR Nord, în cadrul unei ședințe, pentru a discuta despre subiectele incluse în agenda ședinței CRD Nord din 7 octombrie a.c.
Agenda ședinței CRD Nord din 7 octombrie a.c. se găsește în atașament.
Prima ședință a noii componențe a CRD Nord a avut loc în data de 13 septembrie 2011. Ultima ședință a CRD Nord a avut loc în data de 6 iunie 2014, în orașul Fălești.
Date de contact pentru informații suplimentare: tel. (231) 6-19-80; e-mail: adrnord@gmail.com.
DESPRE CRD NORD
CRD Nord este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord (RDN), în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. CRD Nord are 48 de membri, fiind alcătuit din președinții raioanelor componente, primarul municipiului Bălți și câte un reprezentant al asociațiilor de primari, societății civile și sectorului privat din fiecare raion și municipiu al RDN. Membrii CRD Nord își exercită atribuțiile cu titlu gratuit.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33