Nume
Parola
Vizualizări: 1665
CALM continuă campania de informare și de discuții în rindul autorităților locale privind acordul de asociere la Uniunea Europeană în raionul Criuleni!
12 Septembrie 2014 — La data de 10 septembrie 2014, în raionul Criuleni, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Fundația SOROS, au continuat Campania de informare privind Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Conţinutul şi importanţa Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a fost discutat cu primarii şi conducătorii serviciilor care se află în subordinea Consiliului raional Criuleni.

Scopul campaniei de informare, este de a explica edililor locali esența și miza integrării europene și cum pot folosi aceștia pârghiile oferite de Acordul de Asociere în beneficiul comunităților care le-au oferit votul de încredere!

Seminarul a fost deschis de către Gheorghe Ojog, primarul satului Corjova, Președintele Asociației primarilor și aleșilor locali din raionul Criuleni, care a salutat participanții. Acesta a declarat că este foarte important ca reprezentanții APL și comunitățile locale să cunoască care sunt beneficiile și principiile Acordului de Asociere.

La rândul său, Tudor Bobeico - Șeful Secției Administraţie Publică din cadrul Consiliului raional Criuleni, a salutat pe cei prezenți și a ținut să mulțumească CALM-ului pentru organizarea evenimentului.

În cadrul seminarului, experții dl Igor Boțan, director executiv al Asociaţiei Pentru Democraţie Participativă (ADEPT) și dl Viorel Chivriga, expert economic independent, au prezentat informații concrete privind aspectele de ordin politic și economic ale Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană ce a fost semnat la 27 iunie 2014. S-a vorbit despre UE şi principalele sale structuri, evoluţia relaţiilor între RM ţi UE, despre acordurile de asociere în general, esenţa, scopul şi obiectivele Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător RM-UE (ZLSAC), elementele ZLSAC, priorităţile ZLSAC pentru Republica Moldova, agricultura şi achiziţiile publice, costurile şi beneficiile ZLSAC, asistenţa financiară din partea UE, etc.

Viorel Furdui - Directorul Executiv CALM, s-a expus privind aspectul descentralizării, locul și rolul Administrației Publice Locale în contextul Acordului de asociere.

Reprezentanții APL care au participat la acest eveniment, au venit cu mai multe întrebări si luări de poziție. În special, Dl Anatol Vîntu, primarul satului Boșcana a menționat: ”Acest seminar este extrem de important pentru noi. Consider că acesta este în beneficiul primarilor și e foarte util să cunoaștem care sunt prevederile Acordului de Asociere.” În urma discuțiilor cu experții, participanții au primit răspunsuri la toate subiectele ridicate.

Pe parcursul întrunirii, participanți la aceasta sesiune de informare, au fost asigurați cu un set de materiale informative care ii vor ajuta în cunoașterea mai bună și mai profundă a acordului de asociere.

Seminarele se desfășoară în cadrul proiectului ”Campania de informare a Autorităților Publice Locale privind integrarea europeană și Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană” și face parte dintr-o campanie amplă de informare ”Moldova, Europa”, susținută de Fundațiile pentru o Societate Deschisă și Fundația Soros-Moldova.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă