Nume
Parola
Vizualizări: 1471
Reprezentanții APL din raionul Rîșcani au fost instruiți în cadrul campaniei CALM de informare și de discuții în rindul Autorităților Locale privind Acordul de Asociere la Uniunea Europeană!
22 August 2014 — La data de 19 august 2014, în raionul Rîșcani, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Fundația SOROS, au continuat Campania de informare privind Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Conţinutul şi importanţa Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a fost discutat cu primarii şi conducătorii serviciilor care se află în subordinea Consiliului raional Rîșcani.

Scopul campaniei de informare, este de a explica edililor locali esența și miza integrării europene și cum pot folosi aceștia pârghiile oferite de Acordul de Asociere în beneficiul comunităților care le-au oferit votul de încredere!

Seminarul a fost deschis de către, Ion Parea – Președintele raionului Rîșcani, care a salutat participanții, menționând că este foarte important ca reprezentanții APL și comunitățile locale să cunoască care sunt principiile și beneficiile Acordului de Asociere.

Rodion Lungu, primarul satului Șaptebani, Președintele Asociației primarilor și aleșilor locali din raionul Rîșcani a ținut să mulțumească CALM-ului pentru organizarea evenimentului. ”CALM este unica organizație apolitică care într-adevar reprezintă interesele Administrației Publice Locale, a menționat acesta. Pentru noi primarii este foarte important că există o asemenea portavoce a APL” a punctat dlui.

În cadrul seminarului, experții Igor Boțan și Viorel Chivriga, au prezentat informații concrete privind aspectele de ordin politic și economic ale Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană ce a fost semnat la 27 iunie 2014.

Expertul CALM - Ion Beschieru s-a expus privind aspectul descentralizării, locul și rolul Administrației Publice Locale în contextul Acordului de asociere.

În urma discuțiilor cu experții, participanții au primit răspunsuri la toate subiectele ridicate.

Pe parcursul întrunirii, participanți la aceasta sesiune de informare, au fost asigurați cu un set de materiale informative care ii vor ajuta în cunoașterea mai bună și mai profundă a acordului de asociere.

Seminarele se desfășoară în cadrul proiectului ”Campania de informare a Autorităților Publice Locale privind integrarea europeană și Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană” și face parte dintr-o campanie amplă de informare ”Moldova, Europa”, susținută de Fundațiile pentru o Societate Deschisă și Fundația Soros-Moldova.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă