Nume
Parola
Vizualizări: 1330
Rezidenții Parcului Industrial „Răut” vor avea acces la un sistem modernizat de alimentare cu apă și canalizare
Bălți, 18 Iulie 2014 — La Parcul Industrial „Răut” sunt în desfășurare lucrările de construcție și reabilitare a rețelelor de apeduct și canalizare: 1,17 km de rețea de apeduct exterioară, 2,16 km rețea de apeduct interioară, 1,19 km de rețea de canalizare interioară. De asemenea, anul viitor, teritoriul aferent parcului industrial va fi amenajat și iluminat.

Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului „Susținerea dezvoltării sectorului industrial în Regiunea de Dezvoltare Nord prin reabilitarea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare pentru Parcul Industrial pe teritoriul S.A. «Răut» din municipiul Bălți”, înaintat de Primăria Bălți la cel de-al 2-lea Apel de propuneri de proiecte, lansat și organizat, în 2012, de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord).

În acest context, vineri, 18 iulie a.c., ADR Nord a organizat, în incinta clădirii administrative a Parcului Industrial „Răut”, o ședință de coordonare a proiectului. În cadrul ședinței, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a subliniat importanța colaborării dintre toate serviciile desconcentrate cu Primăria Bălți și operatorii economici antrenați în procesul de executare a lucrărilor. Totodată, directorul ADR Nord a menționat că, pentru a asigura transparența, este important ca în timpul desfășurării lucrărilor să fie invitați și lideri de opinie din comunitate care doresc să monitorizeze procesul realizării proiectului.

„Conectarea la sistemele de apă şi canalizare va face posibilă lansarea reală a Parcului Industrial «Răut», contribuindu-se astfel la sporirea potenţialului investiţional al municipiului Bălţi, în special, și al Regiunii de Dezvoltare Nord, în general”, a precizat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

Anatolie Munteanu, directorul general al S.A. „Răut”, întreprindere administratoare a Parcului Industrial „Răut”, a precizat că rezidenții parcului industrial care urmează să-și înceapă activitatea în scurt timp mizează că vor avea acces la sistemul de apă și canalizare. Din acest considerent, „este foarte important ca părțile implicate să depună maxim efort ca în luna septembrie curent lucrările să fie finalizate, așa cum prevede planul de realizare a proiectului”, a precizat directorul general al S.A. „Răut”.

Participanții la ședință au identificat câteva neclarități de proiectare. Membrii grupului de lucru au decis ca, în cel mai scurt timp, părțile responsabile să identifice soluțiile necesare, astfel încât lucrările să fie efectuate în strictă conformitate cu documentația proiectului.

După ședința de coordonare a proiectului, directorul ADR Nord s-a deplasat în teren, pentru a se documenta în privința executării lucrărilor.

Valoarea totală estimativă a proiectului „Susținerea dezvoltării sectorului industrial în Regiunea de Dezvoltare Nord prin reabilitarea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare pentru Parcul Industrial pe teritoriul S.A. «Răut» din municipiul Bălți” este de 14 440 000 de lei, oferiți de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 4 milioane de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate până la finele anului curent.
--------------------
Amplasat în zona industrială a sectorului central din municipiul Bălți, pe o suprafață de 9,5 ha, Parcul Industrial „Răut”, administrat de S.A. „Răut”, a fost lansat în data de 25 iulie 2013. Aici se fabrică producție de menire tehnico-productivă, precum și mărfuri de larg consum. S.A. „Răut”, companie cu capital majoritar de stat, a fost înființată în anul 1944. Parcul Industrial „Răut” dispune de peste 46 de mii de metri pătrați ce pot fi dați în chirie rezidenților, inclusiv 32 mii m.p. suprafețe de producere, circa 14 mii m.p. suprafețe de birou și spațiu de depozitare. De asemenea, parcul industrial dispune de terenuri „green-field” cu suprafața totală de 4170 m.p. pentru construcții noi. În prezent, starea Parcului Industrial „Răut” este satisfăcătoare, fiind păstrate utilaje unice, ce pot fi utilizate și de către rezidenții parcului industrial, deși încăperile de producție și infrastructura necesită investiții semnificative.

www.adrnord.md