Vizualizări: 1405
Cooperarea intercomunitară – cheia unei dezvoltări durabile pentru APL și cetățeni!
2 Decembrie 2013 — Joi, 28 noiembrie la Căușeni – Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) a desfășurat un eveniment regional de prezentare a studiului “Cooperarea intercomunitară și regionalizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în Republica Moldova” – aceasta face parte din ciclul de consultări regionale care anterior au fost realizate la Chișinău și Edineț, cuprinzând astfel zonele de Nord, Centru și Sud ale republicii. La eveniment au fost prezenți în jur de 40 de reprezentanți ai Autorităților Publice Locale și ai operatorilor serviciului de aprovizionare și aprovizionare cu apă.
Obiectivul principal al întrunirii a fost prezentarea rezultatelor studiului elaborat de către Echipa de Experți CALM, precum și promovarea ideii de cooperare intercomunitară în gestiunea serviciilor publice de gospodărie comunală. Este necesar de menționat că studiul abordează modelele de cooperare posibile în condițiile legislației actuale, situația actuală în Moldova în ceea ce privește cooperarea intercomunitară în domeniul Aprovizionării cu Apă și Canalizare, experiența altor țări în domeniul cooperării intercomunitare (în special Romania și Macedonia) precum și o serie de concluzii, recomandări și propuneri de modificări legislative. Studiul a fost realizat cu implicare și consultarea reprezentanților APL, precum și a reprezentanților comunității partenerilor de dezvoltare implicați în domeniu.
Expertul coordonator, Ion BESCHIERU a menționat că „Scopul studiului constă în analiza cadrului legislativ actual și identificarea posibilelor modele de Cooperare Intercomunitară pentru Autoritățile Publice Locale în condițiile legislației existente. De asemenea în vedere eficientizării mecanismului dat a fost analizată și experiența internațională în rezultatul căreia au fost identificate modelele de cooperare intercomunitară cele mai compatibile cu sistemul legislativ și realitățile din Moldova, respectiv practica României și Macedoniei au servit ca bază pentru elaborarea recomandărilor și propunerilor de modificare a legislației.”
Petru BURLACU, primarul or. Cahul a menționat „ … dacă în cazul apeductelor apa poate fi dusă la distanțe mari, atunci în cazul sistemelor de canalizare și epurare a apelor uzate este important să existe stații de epurare regionale pentru o mai bună gestiune a serviciului și aici cooperarea între comunități este calea succesului. Ea va asigura durabilitatea dezvoltării comunităților noastre și cetățeni mulțumiți de calitatea serviciilor prestate.”
Tamara BORODIN, primar s. Batîr, Cimișlia a subliniat utilitatea și aspectul practic abordat în cadrul studiului realizat și actualitatea subiectului. „Nu obosesc să reiterez utilitatea studiului prezentat astăzi, deoarece acesta abordează cooperarea intercomunitară din perspectiva legislației în vigoare a Republici Moldova. Studiul în cauză ne oferă posibilități de a alege cele mai potrivite soluții de cooperare pe măsura posibilităților fiecărei comunități pe care le conducem. Experiența demonstrează că atunci când ne unim forțele putem realiza lucruri mari, iar cooperarea intercomunitară este cheia unei dezvoltări durabile a comunităților din Republica Moldova”, a menționat Tamara Borodin.
În cadrul discuțiilor participanții au menționat că inițiativa ajustării cadrului legal în vederea eficientizării mecanismului de cooperare intercomunitară este binevenită și foarte oportună din moment ce mecanismul dat, din perspectivei integrării Europene a Republicii Moldova, atât la nivelul autorităților publice centrale cât și a autorităților publice locale este cel mai viabil în vederea dezvoltării pe termen mediu și lung a Serviciilor Publice de calitate.
Menționăm că ședința de lucru a avut loc la inițiativa CALM în cadrul proiectului de „consolidare a capacităților Autorităților Publice Locale din Moldova în domeniul gestiunii serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare” implementat de CALM cu suportul financiar a USAID. Scopul principal al proiectului este identificarea modelelor eficiente de gestionare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare reieșind din specificul activității și competențelor APL.
Serviciul comunicare si relaţii cu publicul al CALM:
tel. 0(22) 22-35-09, tel/fax. 0(22) 22-35-29, 0(22) 21-32-35, e-mail: info@calm.md

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1315
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33