Nume
Parola
Vizualizări: 1244
Dezvoltarea regională a Letoniei, exemplu pentru Republica Moldova
Letonia, 8 August 2013 — Un grup de specialiști de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a efectuat, în perioada 27 iulie - 1 august curent, o vizită de studiu în Letonia în vederea preluării experienței în domeniul elaborării documentelor strategice. Astfel, partenerii de dezvoltare din cadrul Ministerului Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale (VARAM) din Letonia au oferit asistență specialiștilor ADR Nord în procesul de elaborare a Strategiei de Dezvoltare Socio-Economică a Regiunii de Dezvoltare Nord pentru perioada 2014-2020.

Reprezentanții ADR Nord care au participat în cadrul vizitei sunt directorul ADR Nord, Ion Bodrug, șefa Secției planificare strategică și programare, Inga Cojocaru, și specialiștii în probleme strategice şi planificare Ala Cucu și Vitalie Rusu. De asemenea, la vizita de lucru au mai participat șeful Direcției politică și cooperare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Dorin Andros, și directorul „Megapolis" FM Bălți, Iurie Dondea.

Cu ocazia vizitei de lucru, au fost organizate discuții și vizite în mai multe localități din Letonia. Experiența din Letonia, susțin specialiștii ADR Nord, va duce la îmbunătățirea procesului de planificare strategică în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova. De asemenea, în rezultatul vizitei de lucru, specialiștii în probleme strategice şi planificare de la ADR Nord își vor îmbunătăți experiența în privința elaborării documentelor strategice de planificare a dezvoltării regionale la nivel local și regional și vor studia cele mai importante exemple ale politicii policentrice de dezvoltare a Letoniei, în special dezvoltarea orașelor.

Ventspils

În cadrul vizitei la Duma orașului Ventspils, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, s-a interesat despre corelarea politicilor naționale cu elaborarea planurilor strategice regionale și locale. În acest scop, sunt elaborate aproximativ 600 de variante ale planului de dezvoltare strategică, ce se discută nu numai cu reprezentanții ministerelor, dar și cu locuitorii, care participă activ la viața socială a localității. La această etapă, colaboratorii Dumei se află în procesul de elaborare a planului de dezvoltare strategică a orașului Ventspils pentru perioada 2014-2020. Planificarea se axează pe surse europene.

Totodată, reprezentanții Dumei au prezentat delegației din Republica Moldova proiectele de succes implementate în localitate, finanțate din fondurile europene.

Echipa ADR Nord a mai vizitat, cu acest prilej, Parcului Tehnologic din Ventspils, care furnizează servicii necesare pentru dezvoltarea întreprinderilor din industria tehnologiilor de vârf în regiune.

Cu o populație de cca 44 mii de locuitori, Ventspils este unul ditre cele 7 orașe independente ale Letoniei, orașe ce au administrație separată de cea a raionului înconjurător.

Kuldīga

La Primăria orașului Kuldīga, delegația din Republica Moldova s-a documentat despre un șir de proiecte de restaurare a orașului și de promovare a turismului, proiecte finanțate din surse europene. Kuldiga este un mic oraș din regiunea Kurzeme, în apropiere de Ventspils și situat la o distanță de 150 km de capitala Riga. Kuldīga poate fi considerat standardul orașului clasic leton, ce păstrează legătura cu timpul și atmosfera autentică. Principala atracție în Kuldīga este cascada cea mai lată din Europa, Ventas Rumba (249 m), și podul peste ea. Orașul Kuldīga este renumit pentru festivaluri originale.

VARAM

În cadrul unei ședințe de lucru la Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale (VARAM), la care a participat și vicesecretarul de stat din cadrul VARAM, Ilona Raugze, s-a discutat despre metodele contemporane de implicare a locuitorilor în procesul de dezvoltare regională, precum și despre metodele inovative de planificare. Acest subiect a fost prezentat de către un expert în metode de gândire creativă, care a prezentat un șir de exemple și metode inovative de dezvoltare a businessului mic și mijlociu, precum și metode de dezvoltare a unei localități.

Totodată, în incinta VARAM s-a mai discutat despre dezvoltarea teritoriului din punct de vedere al antreprenorului, precum și despre implicarea tineretului în procesul de luare a deciziilor în contextul dezvoltării regionale.

Sigulda

Cu ocazia vizitei la Primăria orașului Sigulda, delegația din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova s-a interesat despre proiectele din domeniul turismului și despre dezvoltarea orașului. Au fost vizitate castelul din Sigulda, Parcul Național, rezervații naturale, parcuri de distracții, Muzeul Rezervației Naturale Turaida etc.

Aloja

Cu ocazia vizitei în Aloja, specialiștii ADR Nord s-au interesat perspectivele de dezvoltare ale orașului, după care au vizitat întreprinderea „Aloja Starkelsen”, reprezentanță a unui concern suedez. Rulajul întreprinderii este de 5,4 mln. de euro pe an, cu capital uman de peste 50 de oameni. Activitatea se axează pe producerea produselor alimentare, în special extrase din cartof, pentru export în SUA și Europa.

Reprezentantul administrației companiei a explicat directorului ADR Nord, Ion Bodrug, de ce transportarea materiei prime din Republica Moldova nu este avantajoasă, întrucât cartoful trebuie să fie proaspăt, iar drumul și transportarea acestora ar putea acționa nefavorabil asupra calității produselor finale. Astfel, întreprinderea este asigurată cu materie primă de la producătorii autohtoni, în baza relațiilor de parteneriat.

Delegația moldovenească a vizitat gospodăriile țărănești „Terandini”, ce se ocupă de cultivarea cartofului ca materie primă pentru producerea crohmalei și, respectiv, și „Zielcalni”, gospodărie biologică și de sănătate, menținută de o familie din 2 persoane, care cultivă aproximativ 30 de soiuri de arbori și arbuști pe o suprafață de 2,5 ha de pământ.

În Aloja, specialiștii ADR Nord au mai vizitat școala și școala muzicală din localitate, un centru sportiv și Centrul informativ turistic din Aloja, precum și stația de epurare a apei și întreprinderea de aprovizionare cu apă și canalizare, proiect finanțat din fondurile Uniunii Europene prin intermediul VARAM.

La finalul vizitei, directorul ADR Nord l-a invitat oficial pe președintele municipalității Aloja să viziteze Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova.

Dezvoltarea regională a Letoniei, exemplu pentru Republica Moldova

Specialiștii ADR Nord consideră că dezvoltarea localităţilor din Letonia poate fi un exemplu reușit pentru localităţile din Republica Moldova, iar bunele practici şi politicile de dezvoltare socio-economică vor servi ca bază în procesul de elaborare a Strategia de Dezvoltare Socio-Economică a Regiunii de Dezvoltare Nord pentru perioada 2014-2020.

„Strategia de Dezvoltare Socio-Economică a Regiunii de Dezvoltare Nord pentru perioada 2014-2020 nu are să aducă decât plus valoare Regiunii de Dezvoltare Nord. Sunt sigur că demersul de a cupla mecanismele de dezvoltare ale Regiunii Nord la mecanismele europene va produce roade în perioada următoare", susține directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

Începutul procesului de elaborare a Strategiei de Dezvoltare Socio-Economică a Regiunii de Dezvoltare Nord a fost marcat de organizarea Conferinței Internaționale cu genericul „Oportunităţi de dezvoltare socio-economică a Regiunii de Dezvoltare Nord, până în anul 2020", eveniment ce a avut loc în intervalul 21-22 mai curent, în municipiul Bălți. E de notat că organizarea conferinței a fost asistată de către partenerii ADR Nord din cadrul Ministerului Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale din Republica Letonă, a căror anterioară contribție la revizuirea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord (SDR Nord), lansată în cadrul evenimentului, a fost substanțială.

www.adrnord.md