Vizualizări: 1257
Proiectul de reabilitare a Conacului Pommer şi a drumului de acces la Parcul Țaul, gata de implementare
Țaul, Dondușeni, 24 Iunie 2013 — Un grup de specialiști de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) au efectuat, recent, la fața locului, o vizită de lucru în cadrul proiectului „Reabilitarea monumentului istorico-arhitectural Conacul Pommer şi a drumului de acces la parcul dendrologic din satul Țaul, raionul Donduşeni”, în vederea suprapunerii proiectului tehnic cu situația din teren.
Astfel, prezidat de către șeful Secției management proiecte a ADR Nord, Constantin Bândiu, membrii grupului de inspectare, din care a făcut parte și primarul de Țaul, Andronii Mitrică, s-au referit la gradul de pregătire a documentației tehnice pentru începerea implementării proiectului. Cu această ocazie, specialiștii au mai discutat despre etapa inițială a implementării proiectului, precum și despre eventualele probleme ce pot apărea în decursul implementării acestuia.
Participanții la vizita de lucru au constatat că situația din teren corespunde cu documentația tehnică a proiectului, implemetarea căruia poate fi începută.
Obiectivul-cheie al proiectului este reabilitarea infrastructurii zonei turistice Ţaul, ce se află în centrul Regiunii de Dezvoltare Nord şi poate uni două trasee, conectând astfel regiunea la circuitul turistic naţional şi internaţional.
Suma solicitată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) este de 23.305.122,62 de lei, ceea ce constituie 100% din costul total al proiectului depus de Primăria Țaul în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte II. Proiectul se înscrie perfect în prioritatea III din Strategia de Dezvoltare Regională Nord - îmbunătăţirea factorilor de mediu şi a atractivităţii turistice. Pentru anul 2013, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea din FNDR a 5 milioane de lei. Proiectul urmează a fi implementat în decurs de 24 de luni.
Estimăm că cca 100 de mii de locuitori din Regiunea de Dezvoltare Nord și cca 3 mii de locuitori din apropierea parcului vor fi beneficiarii direcți ai proiectului. Proiectul poate genera noi activităţi economice în domeniul turismului şi poate face mai atractivă Regiunea de Dezvoltare Nord pentru investori.
Zece clădiri adiţionale au fost construite în parc la începutul secolului trecut, de bancherul Andrei Pommer, din Sankt Petersburg. De mai bine de 30 de ani, edificiile nu au fost reparate.
Parcul Ţaul, cel mai mai mare din Republica Moldova, are o suprafaţă de 64 de hectare. Comisia Juridică a Parlamentului a avizat pozitiv proiectul de lege privind transferarea parcului din gestiunea Grădinii Botanice din Chișinău în cea a Primăriei Țaul.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1314
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33