Nume
Parola
Vizualizări: 1110
„Regiunea de Dezvoltare Nord devine un promotor în domeniul planificării strategice”. AUDIERI PUBLICE pe marginea proiectului Strategiei de Dezvoltare Regională Nord revizuit
Bălți, 17 Septembrie 2012 — BĂLȚI, 14 septembrie 2012. Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a organizat AUDIERI PUBLICE pe marginea proiectului Strategiei de Dezvoltare Regională Nord (SDR Nord) revizuit. La eveniment au participat membri ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord), membri ai organizațiilor neguvernamentale, specialiști ADR Nord, jurnaliști.



Scopul Strategiei de Dezvoltare Regională Nord este facilitarea şi stimularea dezvoltării spaţiale, economice şi sociale integrate la nivel regional şi contribuirea la atingerea obiectivelor regionale de dezvoltare durabilă.

„În ultimul timp, cel puțin din punct de vedere al planificării strategice, Regiunea de Dezvoltare Nord devine un promotor. S-a depus un efort foarte mare pentru a revizui SDR Nord, un șir de indicatori au fost actualizați, cu suportul experților din Letonia și al reprezentanților ADR Nord. Cred că este un lucru benefic, care va pune bazele unei noi Strategii”, a spus, în mesajul său de salut, șeful Direcției politică și cooperare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Dorin ANDROS.

„Toate recomandările care au parvenit pe parcursul procesului de revizuire a SDR Nord sînt reale, sînt practice și vor servi drept o călăuză pentru mai mulți ani înainte. Mai mult, la îmbunătățirea SDR Nord, pe care am revizuit-o cu suportul experților letoni, vom munci permanent. Trebuie să avem o viziune clară ce vrem să facem în următorii trei ani”, a menționat directorul ADR Nord, Ion BODRUG.



„Foarte mult am discutat la mese rotunde, dar nu prea s-a vorbit aici și în SDR Nord despre rolul ONG-urilor în implementarea proiectelor, în prestarea serviciilor. Ar fi de dorit ca și ONG-urile să aibă un rol în colaborarea cu administrația publică în implementarea serviciilor pentru dezvoltarea Regiunii Nord”, a menționat Nina BÂNDIU, directorul executiv al Asociației Obștești „CONSULT-NORD".

SDR Nord a fost elaborată începînd cu anul 2009 și adoptată în 2010, pentru 7 ani, în urma lucrărilor grupurilor de lucru specializate şi a consultrilor publice. În acest proces au fost implicați specialiști din domenii de referință. „Ca orice document strategic, SDR Nord necesită actualizare, îmbunătățire, pentru că viața continuă și provocările devin tot mai permanente pentru dezvoltarea regională”, a spus Vlad GHIȚU, moderatorul audierilor publice, membru al Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord).

„Punem un accent deosebit pe dezvoltarea economică, pentru că la ce folos facem apeducte, drumuri și multe altele dacă nu o să avem cu ce să le întreținem? Noi trebuie să dezvoltăm economic regiunea", a punctat directorul ADR Nord, Ion BODRUG.

În cadrul audierilor publice pe marginea proiectului SDR Nord revizuit, șefa Secției planificare strategică și programare de la ADR Nord, Inga COJOCARU, a prezentat Planul Operațional Regional Nord (POR Nord) pentru anii 2013-2015, după care a urmat o sesiune de propuneri și discuții. Astfel, au fost audiate 7 propuneri în formă scrisă de completare a priorităţilor SDR Nord cu noi măsuri ce țin de infrastructură, mediul de afaceri şi turism. Înainte de începerea ședinței, au mai fost înregistrate încă 4 pesoane care, ulterior, au intervenit cu propuneri și observații în același sens. Varianta finală a proiectului SDR Nord revizuit va fi publicată după ce specialiștii ADR Nord responsabili de revizuirea acestui document strategic se vor consulta cu membrii grupului de lucru pe marginea noilor redactări, rezultate în urma audierilor publice din 14 septembrie curent.

SDR Nord a fost elaborată de ADR Nord, cu sprijinul Proiectului „Moldova: Cooperare în Dezvoltarea Regională”. Proiectul a fost finanţat de Departamentul Marii Britanii pentru Dezvoltare Internațională (DFID) şi Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) şi implementat de Oxford Policy Management (Marea Britanie). Din consorțiu fac parte Institutul de Politici Publice (Republica Moldova) și Universitatea Birmingham (Marea Britanie). SDR Nord a fost revizuită de ADR Nord în anul 2012 cu suportul experţilor letoni din cadrul Ministerului Protecţiei Mediului şi Dezvoltării Regionale din Republica Letonia.

Pentru întrebări şi informaţii sumplimentare, contactați specialiștii din Secţia planificare strategică şi programare a ADR Nord la tel. (231) 2-56-46.

ADR NORD ȘI LETONIA. Amintim că o delegație de la Ministerului Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale (MPMDR) din Letonia a vizitat pentru prima dată ADR Nord la mijlocul lunii mai curent, cu scopul pregătirii propunerii de proiect și a planului detaliat pentru actualizarea SDR Nord, precum și pregătirea pentru faza de elaborare a proiectului, după care o echipă de specialiști de la ADR Nord a efectuat o vizită în statul baltic în vederea studierii experienței letone în domeniul planificării strategice. Menționăm că relațiile de colaborare în domeniul dezvoltării regionale dintre ADR Nord și Letonia datează din noiembrie 2010, cînd ADR Nord a semnat un Memorandum de Colaborare cu Agenția de Dezvoltare Regională din Republica Letonia. Semnarea Memorandumului a urmat unei anterioare vizite de studiu în Letonia a unui grup de specialiști de la ADR Nord. Memorandumul a fost încheiat în scopul promovării și sprijinirii dezvoltării relațiilor și consolidarea cooperării între Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova și Letonia.

Proiectul Strategiei de Dezvoltare Regională Nord poate fi descărcat AICI:
http://adrnord.md/libview.php?l=ro&idc=195&id=1474