Nume
Parola
Vizualizări: 1124
Un voluntar de la Corpul Păcii va activa în cadrul ADR Nord
Bălți, 8 August 2012 — Matthew STAHLMAN este voluntarul american care va activa, în următorii doi ani, în cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord). Astfel, ADR Nord și Agenția guvernamentală Corpul Păcii SUA în Moldova își vor continua colaborarea începută în data de 20 ianuarie 2011, prin semnarea unui acord.

Prin Proiectul Dezvoltarea Agrobusinessului şi Businessului Rural (DABR), ADR Nord și Corpul Păcii vor colabora în domeniul dezvoltării organizaţionale, implementarea proiectelor şi managementul organizaţiei.

Proiectul DABR are ca scop susţinerea transformărilor şi expansiunii economiei Republicii Moldova în sectorul rural.

Voluntarul Matthew STAHLMAN va promova activitățile ADR Nord, va facilita accesul la informaţie a beneficiarilor Agenţiei, va contribui la consolidarea capacităţilor angajaţilor Agenţiei în vederea dezvoltării participative a comunităţii şi dezvoltării profesionale. Menționăm că, în paralel cu aprofundarea cunoștințelor despre specificul activităților ADR Nord și a limbii române, voluntarul se va ocupa în primele cinci luni de activitate de traducerea, în limba engleză, a celor mai importante articole publicate pe site-ul Agenției.

„Colaborarea cu Agenția guvernamentală Corpul Păcii SUA în Moldova va contribui la schimbul informaţional privind dezvoltarea regională și va consolida capacitățile instituționale ale Agenției", susține directorul ADR Nord, Ion BODRUG.

Corpul Păcii, agenție guvernamentală înființată în anul 1961, trimite voluntari în ţările din întreaga lume pentru a ajuta la formarea unor comunităţi mai puternice şi a îmbunătăţi înţelegerea dintre americani şi alte popoare.Voluntarii îşi fac serviciul în Moldova din 1993. Potrivit site-ului Peace Corps Moldova, pînă în prezent aproximativ 800 de voluntari şi-au făcut serviciul în Republica Moldova. După întoarcerea lor în SUA, voluntarii îşi continuă serviciul în calitate de ambasadori neoficiali ai Republicii Moldova.

www.adrnord.md