Nume
Parola
Vizualizări: 2869
Socialiştii sînt contra îngrădirii dreptului cetățeanului de a alege liber persoana care îl va reprezenta în instanţa de judecată
3 Iulie 2012 — Grupul parlamentar al socialiştilor a înaintat în Parlament spre examinare și aprobare proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova (nr.225-XV din 30.05.2003) cu privire la persoana care poate să reprezinte părţile în instanţa de judecată.
Potrivit socialiştilor, necesitatea operării unor modificări în legislaţie în domeniul dat este dictată de faptul că începînd cu data de 1 ianuarie 2012, au intrat în vigoare reguli noi de procedură civilă, ce intezic reprezentanților prin procură să asiste și să reprezinte cetățenii în instanța de judecată. Socialiştii consideră că prin aceste modificări la legislație s-a creat un monopol al avocaților, în număr de 1400 persoane, care au obţinut dreptul exclusiv de a reprezenta cetăţeanul în instanța de judecată. Ca urmare, a fost îngrădit dreptul cetățeanului de a-şi alege liber reprezentantul pe care îl dorește.
Mai mult ca atît, în Republica Moldova sunt înregistrați agenți economici ce prestează servicii de consultanță juridică, dar în urma modificărilor intrate în vigoare, nu mai pot să-și exercite obligațiile contractuale de a reprezenta clienţii săi în instanţa de judecată, fiind nevoiți să angajeze avocați.
Sub incidenţa acestor modificări au intrat şi tinerii, care au absolvit facultățile de drept și sunt antrenați pe cont propriu în activități de reprezentare a persoanelor în instanța de judecată.
Dat fiind faptul că de la data intrării în vigoare a noilor modificări la Codul de procedură civilă au trecut mai puțin de 6 luni, iar din partea cetățenilor au parvenit mii de plîngeri, socialiştii propun spre examinare și aprobare proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30.05.2003, care prevede restabilirea dreptului cetăţeanului de a alege liber persoana care îl va reprezenta în instanţa de judecată.
Iniţiativa socialistilor a fost susţinută, semnată şi de unii deputaţi membri ai AIE.