Vizualizări: 3984
FNPAIA deschide dialogul asupra Caietului de politici în domeniul agricol în Moldova
Căuşeni, 20 August 2010 — Federaţia Patronatului din Agricultură deschide, la Căuşeni, seria dialogurilor regionale asupra unui Caiet de politici, axat pe problemele şi soluţiile din sectorul agricol al Republicii Moldova. În cadrul meselor rotunde şi discuţiilor cu antreprenori agricoli din toată ţara va fi formulată o agendă de acţiuni necesare, care va fi ulterior propusă forului legislativ şi partenerilor sociali.
Caietul de politici FNPAIA în domeniul agricol, elaborat şi discutat în cadrul unui proces participativ, va conţine opiniile şi recomandările antreprenorilor agricoli din ţară privind soluţionarea problemelor prioritare în agricultură şi industria alimentară.
Prima serie de dialoguri, cu participarea antreprenorilor agricoli din Căuşeni (20 august), Orhei (24 august) şi Ştefan Vodă (26 august), este moderată, împreună cu conducătorii FNPAIA, de către Jean-Marie Standaert, Consilier Special al Programului Olandez de Cooperare cu Organizaţiile Patronale (DECP, Dutch Employers' Cooperation Programme), care a ajutat, acum câţiva ani, Federaţia Patronatului din Agricultură din Moldova la elaborarea politicilor în domeniul dialogului social, negocierilor colective şi convenţiilor colective de muncă.
Expertul internaţional Jean-Marie Standaert consideră că „organizaţiile patronale trebuie să devină şi să se afirme ca o voce unică, reprezentativă şi coerentă în elaborarea şi implementarea politicilor care au un impact asupra dezvoltării naţionale, inclusiv în domeniul agricol”.
„Experienţa şi activităţile membrilor organizaţiei noastre ne dau autoritatea necesară pentru a lansa acest dialog asupra politicilor în domeniul agricol în Moldova”, afirmă Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară din Moldova, Alexandru Slusari.
Politicile pe care le vizează Caietul de politici FNPAIA cuprind politicile fundamentale, politicile privind producerea şi comercializarea produselor agricole, subvenţionarea agriculturii, politicile fiscale şi vamale, piaţa financiară, cele privind combaterea monopolismului, politicile privind mediul ambiant şi dezvoltarea zonelor rurale, sistemul de asigurări sociale şi de asistenţă medicală, politicile funciare, statutul juridic al bunurilor agricole ale fostelor gospodării colective, privind forţa de muncă, învăţământul în agricultură, etc.
Federaţia Naţională a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară (FNPAIA) din Moldova a fost fondată în 2003, având misiunea de creare a condiţiilor favorabile întreprinderilor din ramura agriculturii şi industriei alimentare şi reprezentarea acestora în relaţiile cu autorităţile publice şi angajaţii. De asemenea, FNPAIA urmăreşte creşterea bunăstării producătorilor agricoli şi îmbunătăţirea vieţii familiilor de agricultori prin exprimarea şi promovarea intereselor acestora.
FNPAIA
bd. Ştefan cel Mare 162, b. 1309-1310 Chişinău
MD 2004, Republica Moldova
Tel.: (+37322)21.00.85
Fax: (+37322) 22.82.87
Web: http://www.fnpaia.org
E-mail: eganea@uap.md, fnpaia.caiet.politici.fnpaia@gmail.com
Partener în comunicare pentru această acţiune:
Agenţia de comunicare URMA ta
E-mail: urma.ta@gmail.com

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33