Vizualizări: 3783
Munca copilului în agricultură la Căuşeni: vizita Echipei de monitorizare a Federaţiei Patronatului din Agricultură
Căuşeni, 28 Septembrie 2009 — După Soroca a urmat Căuşeni, pe agenda vizitelor de documentare, efectuate de Echipa Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară (FNPAIA), care monitorizează respectarea CODULUI DE CONDUITĂ PENTRU PATRONI privind eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului în agricultură şi industria alimentară în Moldova.
O şedinţă de informare, ce a reunit elevi, profesori, patroni agricoli, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai Inspecţiei Muncii, organizată în incinta Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Căuşeni; o discuţie la Combinatul didactic de instruire şi producţie din satul Sălcuţa, la care au participat directorul instituţiei, primarul localităţii şi câţiva angajatori agricoli; şi un schimb de experienţă în domeniul dezvoltării comunitare şi combaterii muncii copilului în satul Taraclia – acestea sunt reperele vizitei, întreprinse de Echipa FNPAIA, la 24 septembrie 2009, în raionul Căuşeni.
„La muncile câmpului folosim tehnica, iar pentru lucrările manuale ne sunt de ajuns şi adulţii”, spune Alexandru Donoi, conducătorul gospodăriei ţărăneşti cu acelaşi nume din Căuşeni, în timp ce responsabili ai Direcţiei Generale Raionale Învăţământ, Tineret şi Sport constată că „toţi elevii noştri se află în bănci”. Inspectoratul teritorial al Muncii confirmă aceste afirmaţii: „În afara legii, în raion nu se poate face nimic”. Liceenii au povestit că aici, la şcoală, au studiat şi au discutat împreună cu profesorii despre drepturile copilului, inclusiv dreptul la educaţie.
La Căuşeni, „clădiri cu etaje nu-s şi familiile au gospodării cu pământ pe lângă casă”, vorbesc oamenii locului. În faţa propriilor elevi şi a Echipei de monitorizare de la Chişinău, adulţii de la Căuşeni afirmă: „toţi suntem în serviciul copiilor, iar drepturile copilului sunt primordiale”.
Eugenia Ganea, Coordonatorul proiectului de combatere a muncii copilului în agricultura Moldovei, afirmă că „vizita în această regiune a Echipei de monitorizare FNPAIA a avut a puternică dimensiune de sensibilizare, alături de urmărirea, la faţa locului, a modului în care angajatorii agricoli respectă prevederile CODULUI DE CONDUITĂ PENTRU PATRONI privind eliminare celor mai grave forme ale muncii copilului în agricultură şi industria alimentară”.
La Combinatul didactic de instruire şi producţie din Sălcuţa – singura instituţie cu acest statut rămasă în ţară – Echipa FNPAIA a întâlnit „maiştri cu experienţă mare şi cu răbdare mare”, cum spune directorul acestei şcoli de meserii, şi o experienţă de instruire a celor 250 de elevi de aici, care pot răspunde unor nevoi ale agriculturii de astăzi. Primarul localităţi crede că „şi copiii pot fi implicaţi în muncă, dar fără a fi exploataţi”, iar unul dintre angajatorii locali, Gheorghe Canţâr, mărturiseşte că un copil „poate să lucreze în măsura posibilităţilor şi în conformitate cu normele legale”. „Codul pe care l-am discutat şi aici în raion ne este de ajutor – ne spune ce prevederi legale să respectăm când vine vorba despre munca copiilor”, adaugă antreprenorul agricol din Sălcuţa.
În localitatea Taraclia, din raionul Căuşeni, directorul întreprinderii agricole „Bogatmos”, Dumitru Bocancea, este unul dintre cei mai activi promotori ai abordării pe care o foloseşte în domeniul muncii copilului Federaţia Naţională a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară. „Dacă familiile sunt salariate decent, şi copiii beneficiază de asta”, consideră directorul, care deţine şase ani la rând titlul de „cel mai bun contribuabil din Moldova”. „Noi de-am putea să cuprindem adulţi cu lucrul! Nici nu putem vorbi despre implicarea copiilor în muncă aici”, le spune Dumitru Bocancea colegilor din FNPAIA. La Taraclia, Echipa de monitorizare a constatat contribuţia personală a acestui patron agricol la crearea şi susţinerea centrului comunitar pentru copii „Casa în care mă simt copil”, la dotarea şcolii şi a centrului medicilor de familie şi a altor obiective comunitare. Aceste reuşite, datorate şi parteneriatului la care participă autorităţile locale, contribuie la diminuarea fenomenului muncii copilului în comunităţile din Moldova.
Acţiunile de informare şi mobilizare în domeniul prevenirii şi combaterii muncii copilului sunt coordonate la Căuşeni de Nicolae Coroi, director executiv al Asociaţiei Producătorilor Agricoli „Agro-Căuşeni” (în imagine, în prim-plan), iar bunele practici în domeniu se regăsesc cel mai mult în activitatea directorului întreprinderii agricole „Bogatmos”, Dumitru Bocancea (în imagine, în plan secund).
Un subiect despre precedenta vizită de monitorizare, efectuată de Echipa FNPAIA, la 18 septembrie 2009, în raionul Soroca, poate fi citit la adresa: http://www.comunicate.md/index.php?task=articles&action=view&article_id=2377
FNPAIA implementează, începând cu anul 2005, proiectul „Combaterea muncii copiilor în sectorul agricol al Moldovei”, realizat cu sprijinul Biroului Organizaţiei Internaţionale a Muncii pentru Activităţi cu Organizaţiile Patronale (ILO-ACT/EMP) şi implementat cu susţinerea Guvernului Norvegiei.
CODUL DE CONDUITĂ PENTRU PATRONI privind eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului în agricultură şi industria alimentară este disponibil online:
http://www.fnpaia.org/data/files/library/11/CoddeConduita_ROM.pdf (în română) şi http://www.ilo.org/public/english/dialogue/actemp/downloads/projects/code_conduct_en.pdf (în engleză).
FNPAIA
bd. Ştefan cel Mare 162, Chişinău
MD 2004, Republica Moldova
Tel.: 21.00.85
Fax: 22.82.87
Web: http://www.fnpaia.org
E-mail: eganea@uap.md,
munca.copilului.e.cartea@gmail.com

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33