Nume
Parola
Vizualizări: 2595
În raionul Florești a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de construcție-montaj a sistemului de alimentare cu apă potabilă
Izvoare, Florești, 7 Iulie 2023 — Apa potabilă din râul Nistru a ajuns în comunele Iliciovca (satul Iliciovca), Sevirova (satele Sevirova și Ivanovca), Trifănești (satele Trifănești și Alexandrovca) și Izvoare din raionul Florești. De noul sistem de alimentare cu apă și sanitație beneficiază 22 de instituții publice, 52 de agenți economici și circa 6000 de locuitori din aceste șase localități rurale.

Lucrările de construcție-montaj pentru conectarea celor șase localități rurale la apeductul magistral Soroca-Bălți au fost executate în cadrul unui proiect de dezvoltare regională implementat de Agenție de Dezvoltare Regională (ADR) Nord din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Joi, 6 iulie 2023, a avut loc evenimentul de recepție la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului. Autorități centrale și locale, reprezentanți ai ADR Nord și responsabili de construcția și montarea sistemului de apeduct s-au întrunit în cadrul unei ședințe în incinta Primăriei comunei Izvoare, după care s-au deplasat în teren pentru a se documenta în privința executării lucrărilor. Totodată, membrii comisiei au semnat actele de recepție a sistemului de alimentare cu apă.

În debutul evenimentului, Natalia Eremia, secretar de stat în cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a menționat că obiectivul de a aduce apa potabilă în casele cetățenilor este una dintre prioritățile statului.

Maria Prisacari, director ADR Nord, a subliniat importanța acestui proiect vital pentru încă șase sate din raionul Florești. „Este o continuare logică a unui proiect similar pe care l-am implementat anterior din surse naționale, dar și cu suportul Elveției. În Programul Operațional Regional Nord pentru perioada 2022-2024, extinderea și îmbunătățirea infrastructurii de apă este o direcție prioritară prin care ne propunem să sporim coeziunea teritorială”, a remarcat șefa ADR Nord.

În urma realizării proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca 2”, au fost construite 16,8 km de rețele de apeduct magistrale, 53,1 km de rețele de apeduct interne, 7 castele de apă, 1 stație de pompare a apei potabile.

Valoarea proiectului constituie 35,9 mil. lei, alocate din sursele FNDRL. Contribuției Consiliului Raional Florești reprezintă zece la sută din suma alocată din FNDRL.

Lucrările de construcție-montaj, executate de SRL „Polimer Gaz Conducte”, au demarat în iulie 2022 și au fost finalizate în mai 2023.

www.adrnord.md