Vizualizări: 3143
La Iași a fost semnat Protocolul privind dezvoltarea unui sistem de apeducte de interconexiune România-Republica Moldova
Iași, România, 11 Noiembrie 2022 — Vicepremierul Andrei Spînu a semnat împreună cu ministrul Mediului, Apei și Pădurilor, Barna Tánczos, Protocolul de amendare a Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind reglementarea construirii unor apeducte.
Protocolul de amendare prevede modificări în Acordul de bază, în partea ce vizează amplasarea unor apeducte cu subtraversarea râului Prut:
„Promovarea Protocolului va contribui la îmbunătățirea calității vieții populației din zonele rurale în raza cărora vor fi construite apeductele. Sursa de apă potabilă este avantajoasă și economic, deoarece exclude necesitatea implementării unui proiect alternativ din sursa locală de apă – râul Prut”, a menționat vicepremierul.
Conform Acordului, investițiile pe teritoriul României și pe teritoriul Republicii Moldova, până la punctele de interconectare, inclusiv traversarea frontierei, vor fi realizate de către operatorul regional de alimentare cu apă și de canalizare din România.
Totodată, vor fi necesare investiții pe partea moldovenească, care vor fi suportate de către Guvernul Republicii Moldova, în vederea racordării localităților din proximitatea apeductului construit. Acestea urmează a fi corelate cu prioritățile enunțate de către Guvern și mijloacele disponibile în Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
Semnarea Protocolului și intrarea în vigoare a Acordului vor contribui la dezvoltarea unui sistem de apeducte de interconexiune din România și Republica Moldova, formarea pieței de apă potabilă și formarea serviciilor de alimentare cu apă a consumatorilor.
www.midr.gov.md

- între localitățile Măcărești (România) – Măcărești (Republica Moldova);
- în sectorul localității Tabăra (România);
- între localitățile Sculeni (România) — Sculeni (Republica Moldova);
- între localitățile Ungheni (România) — Ungheni (Republica Moldova).
„Promovarea Protocolului va contribui la îmbunătățirea calității vieții populației din zonele rurale în raza cărora vor fi construite apeductele. Sursa de apă potabilă este avantajoasă și economic, deoarece exclude necesitatea implementării unui proiect alternativ din sursa locală de apă – râul Prut”, a menționat vicepremierul.
Conform Acordului, investițiile pe teritoriul României și pe teritoriul Republicii Moldova, până la punctele de interconectare, inclusiv traversarea frontierei, vor fi realizate de către operatorul regional de alimentare cu apă și de canalizare din România.
Totodată, vor fi necesare investiții pe partea moldovenească, care vor fi suportate de către Guvernul Republicii Moldova, în vederea racordării localităților din proximitatea apeductului construit. Acestea urmează a fi corelate cu prioritățile enunțate de către Guvern și mijloacele disponibile în Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
Semnarea Protocolului și intrarea în vigoare a Acordului vor contribui la dezvoltarea unui sistem de apeducte de interconexiune din România și Republica Moldova, formarea pieței de apă potabilă și formarea serviciilor de alimentare cu apă a consumatorilor.
www.midr.gov.md
Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33