Nume
Parola
Vizualizări: 2968
280 de perceptori fiscali au participat la seminarul organizat de CALM și Serviciul Fiscal de Stat
29 Decembrie 2021 — 280 de perceptori fiscali și alți reprezentanți ai APL au participat la seminarul organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) în colaborare cu Serviciul Fiscal de Stat(SFS) și IP „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”.

Principalul subiect al întrunirii a vizat funcționarea SIA „SCITL-2.0″. Perceptorii fiscali au vorbit despre necesitatea de a avea acces la acest program pe parcursul întregului an, inclusiv pentru a putea vedea care este situația la capitolul datorii, dar și pentru a fi la curent cu modificările care au loc. La moment, această informație este deținută doar de specialiștii din cadrul SFS.

Totodată, au fost abordate și alte probleme pe care le întâmpină perceptorii fiscali în procesul de lucru, dar și propuse soluții ce ar contribui la îmbunătățirea rezultatelor din acest domeniu.

De asemenea, Conducerea SFS a fost informată despre faptul că în forma lor actuală, avizele nu reflectă datoria plătitorilor, ceea ce complica capacitatea de monitorizarea a restanțelor de către primării.

Alte subiecte abordate au vizat necesitatea de a adăuga numărul contului în cazul taxei de salubrizare, posibilitatea de a achita online avizele, de a efectua calculul masiv pentru anul 2022 etc.

Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a mulțumit Serviciului Fiscal de Stat pentru receptivitatea manifestată, reiterând despre necesitatea unei cooperări strânse între SFS și CALM pe marginea mai multor subiecte de interes comun.

Directoarea SFS Rozalina Albu, de asemenea, a salutat prezența numeroasă a perceptorilor fiscali în cadrul acestei ședințe comune, accentuând că doar conjugând eforturile dintre APL și APC, vom reuși să înregistrăm rezultatele scontate.

La finalul întrevederii, părțile au convenit asupra organizării unor noi ședințe imediat după perioada sărbătorilor de iarnă.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă