Nume
Parola
Vizualizări: 2819
Expertul CALM Viorel Rusu: „Este necesar de a asigura transparența și implicarea APL în procesul de distribuire a resurselor financiare”
9 Septembrie 2021 — Reprezentanții CALM au participat la consultările publice privind proiectul Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022 în domeniul agriculturii.

Expertul CALM Viorel Rusu a atras atenția asupra necesității dezvoltării unor mecanismele de implementare a noilor politici și facilitarea dialogului între autoritățile publice locale și cele centrale. „Se observă că autoritățile administrației publice locale sunt implicate puțin în acest proces. Trebuie să identificăm modalitatea de a conecta la aceste planuri de acțiuni despre care s-a vorbit astăzi și politicile locale din acest domeniu, astfel încât să avem o conjugare a eforturilor și un rezultat scontat. În caz contrar ar putea apărea întrebarea dacă nu cumva sectorul agricol este centralizat, iar pentru a exclude aceste suspiciuni este nevoie de a găsi mecanismele necesare pentru a ajunge la beneficiarii finali”, a declarat expertul CALM.

Totodată, Viorel Rusu a fost de părere că este nevoie de a majora finanțarea pentru proiectele și programele implementate cu susținerea Fondului național pentru dezvoltare regională. „Trebuie să identificăm niște mecanisme transparente și eficiente de acordare a resurselor din acest Fond. Nu o singură dată am vorbit despre necesitatea asigurării transparenței în acest proces de distribuire a resurselor. Totodată, este necesar de a revizui mecanismele de evaluare a dosarelor, ca să eliminăm suspiciunile și incertitudinea unor participanți care pierd din entuziasmul de a mai aplica la asemenea proiecte.” De asemenea, expertul CALM a vorbit despre necesitatea organizării unor întruniri sistemice a reprezentanților Ministerului cu autoritățile publice locale, în vederea abordării multiplelor subiecte de interes pentru ambele părți.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă