Nume
Parola
Vizualizări: 4266
Forumul de afaceri „Doing Business in Moldova” va avea loc în contextul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a VI-a
Bălți, 16 Octombrie 2020 — Forumul de afaceri cu genericul „Doing Business in Moldova” va avea loc marți, 20 octombrie a.c., în contextul celei de-a VI-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord.

Ținând cont de criza sanitară generată de pandemia de COVID-19, o parte din invitați vor participa la eveniment, cu începere de la ora 10.00, în incinta restaurantului „President” din Bălți (str. Nicolae Iorga, nr. 11), însă majoritatea invitaților la forumul de afaceri vor participa la eveniment prin intermediul platformei online Zoom.

Invitații care vor participa la forum de la distanță urmează să utilizeze următoarele date de acces:
Zoom: https://us02web.zoom.us/j/89036577403
Meeting ID: 890 3657 7403

La eveniment au fost invitați reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, ai instituțiilor și organizațiilor naționale și internaționale și exponenți ai întreprinderilor autohtone și de peste hotare.

Programul forumului include un eveniment de matchmaking și o sesiune B2B, la care vor participa parteneri din Republica Moldova, Republica Letonia, Republica Cehă și România.

Forumul de afaceri urmărește să promoveze Regiunea de Dezvoltare Nord și să sprijine actorii regionali în crearea parteneriatelor. Totodată, printre obiectivele acestui eveniment se regăsesc promovarea potențialului economic și investițional al Regiunii de Dezvoltare Nord; promovarea producătorilor și produselor locale; facilitarea creării parteneriatelor de dezvoltare între localități / oameni de afaceri din Republica Moldova (RDN), Republica Cehă, Republica Letonia și România.

Evenimentul economic este organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord, sub egida Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova, și Organizația neguvernamentală People in Need Moldova, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Letonia, GIZ Moldova, Filiala Bălți a Camerei de Comerț și Industrie a RM, Agenția de Investiții a RM, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (România), Asociația Obștească „Forumul Rural din Letonia" și Asociația Obștească „Pro Cooperare Regională".

Forumul de afaceri „Doing Business in North Moldova” este sprijinit financiar prin intermediul Proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Moldovei”, finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și implementat în parteneriat cu People in Need Moldova și AO „Pro Cooperare Regională”, precum și al Proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de GIZ Moldova

www.adrnord.md
Ataşamente:
11059_AGENDA.pdf