Vizualizări: 1997
Renato Usatîi: „CALM este o platformă unde se pot întruni toți primarii”
2 Decembrie 2019 — La alegerile din 20 octombrie Renato Usatîi a fost reales în funcția de primar al municipiului Bălți din primul tur, cu votul a 61,93% din alegători. Alcătuit din trei localități, municipiul Bălți are 127,2 mii de locuitori. L-am întâlnit pe Renato Usatîi la prima reuniune pentru aleșii locali organizată de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) după alegerile locale. Într-un interviu pentru calm.md alesul local ne vorbește despre rolul CALM în activitatea autorităților locale, problemele existente în municipiul Bălți, cine se angajează să lucreze la nivel local în condițiile unor salarii derizorii, dar și de ce locuitorii municipiului Bălți i-au acordat un nou vot de încredere.
Ce v-a motivat să veniți la reuniunea primarilor organizată de CALM?
Renato Usatîi: Nu am avut această posibilitate în primul mandat deoarece atunci când am început să-mi îndeplinesc atribuțiile de primar au fost create mai multe probleme artificiale. Aflându-mă peste hotarele Republicii Moldova urmăream foarte atent tot ce se întâmplă acasă, inclusiv tot ce era legat de CALM. Am constatat că Congresul Autorităților Locale din Moldova nu a devenit o bâtă politică în mâinile cuiva, nu s-a supus niciunei formațiuni politice, dar este o platformă care unește majoritatea primarilor din Republica Moldova, indiferent de culoarea politică a acestora. Fiind primarul celui de-al doilea municipiu din Republica Moldova sunt cointeresat să promovăm reformele interne ce vizează autoritățile locale și să prezentăm corect Republica Moldova în cadrul forumurilor internaționale. Mă mândresc că fiind primar la primul mandat, doi ani la rând primăria municipiului Bălți a fost recunoscută ca cea mai transparentă din țară. Aflându-mă peste hotare am obținut o anumită experiență în ceea ce privește colaborarea cu diverse structuri internaționale și consider că pot fi de folos în promovarea CALM-ului. Fără susținere din exterior, fără a ne ține împreună și fără a realiza, în mod legitim, o presiune permanentă asupra autorităților centrale, satele și orașele noastre vor rămâne la același nivel la care sunt.
Cât de important este pentru toți primarii faptul că Congresul Autorităților Locale din Moldova rămâne o organizație apolitică?
Renato Usatîi: Mie îmi place că Congresul este o platformă unde se pot întruni toți primarii. Din cauza unor diferite viziuni eu nu pot discuta cu mulți lideri politici, la nivel local însă sunt gata să ajut toți primarii. Bălțiul poate deveni o platformă care să unească reprezentanții APL. Acum doi ani am avut o încercare de a aduce din Federația Rusă specialiști în domeniul urbanismului, al gospodăriei locativ-comunale, al întreprinderilor municipale, doar că ei au fost întorși din drum. Atunci invitasem la Bălți toți primarii, indiferent dacă erau reprezentanți ai partidului de guvernare sau a celor din opoziție, deoarece știu că mulți aleși locali dar și angajați ai primăriilor nu au suficientă experiență pentru a realiza unele obiective. CALM-ul este platforma prin intermediul căreia trebuie să obținem creșterea salariilor în domeniul APL. Noi am lichidat corupția pe piața din Bălți și au apărut mai mulți bani, totuși acest lucru nu determină arhitecții de valoare sau juriștii calificați să se angajeze la noi, deoarece salariul care există și pe care nu avem dreptul să îl majorăm nu ne oferă această posibilitate. Astăzi se angajează fie copiii unor părinți foarte bogați, fie cei care au în subconștient să facă niște mișmașuri. Cu asemenea salarii, oamenii preferă să aleagă agenții economici sau părăsesc Republica Moldova. Sunt și din cei care se angajează la Primărie, lucrează două-trei luni, acumulează anumită experiență pentru ca mai apoi să se vândă mai scump unor agenți economici. Multe primării unde au câștigat colegii mei de partid sunt membre ale CALM-ului, toți primarii noștri de orașe din mandatul precedent au fost realeși pentru încă un termen și contăm pe o cooperare fructuoasă și că împreună ne vom apăra drepturile. Eu nu solicit să aibă prioritate Bălțiul sau alte orașe unde noi avem primari, îmi doresc condiții egale pentru toți.
Care sunt prioritățile Dvs pentru acest mandat de primar?
Renato Usatîi: Le-am promis cetățenilor transparență. La reuniunea de astăzi se vorbea despre faptul că primarul nu trebuie să stea doar în birou. Eu acest lucru îl spuneam încă în 2015, atunci când eram acuzat că jumătate din timp mă aflu în deplasări. Eu consider că dacă nu vom participa la un Forum în Germania sau Elveția, în Federația Rusă sau România, vom rămâne cu ceea ce am citit în cărți acum 20 de ani și exact așa vor arăta și localitățile noastre. Dacă vorbim despre principalele probleme din Bălți, atunci acestea sunt drumurile, apeductul, a fost dată ilegal în concesiune canalizarea și întreprinderea municipală „Apă Canal" se află într-o situație groaznică, dar și construcțiile ilegale. Când am câștigat alegerile din 2015 eram sigur că vin acasă și, așa cum am promis oamenilor, urc pe buldozer pentru a distruge construcțiile ilegale care sunt în municipiu. Astăzi nu există un mecanism de demolare a construcțiilor ilegale și toată istoria se termină cu faptul că judecata le dă o amendă, iar primarul sau Consiliul municipal nu au dreptul să intervină și mulți agenți economici într-un mod foarte urât fac abuzuri, mai ales atunci când vorbim de parcuri sau alte spații verzi. Reprezentanți ai Inspecției de Stat în Construcții mi-au spus clar că voi avea dosar penal dacă îmi voi permite să demolez aceste construcții neautorizate. Chiar dacă cineva construiește peste noapte un gard ilegal noi nu avem dreptul să-l demolăm. Este un agent economic din Bălți care a construit blocuri locative în locul a două grădinițe din Chișinău. Până a veni noi la putere, prin anumite scheme a fost furată o școală din municipiul Bălți și s-a construit un bloc de locuit de elită, acum se pregătesc pentru a prelua în mod ilegal clădirea unei grădinițe și a unei școli. Nu e vorba că e primarul municipiului Bălți sau a orașului Telenești, Edineț sau Fălești. Trebuie să facem regulă în legislație pentru a avea pârghii să pedepsim cei care încalcă legea.
Cum credeți, de ce oamenii din municipiul Bălți v-au ales în calitate de primar?
Renato Usatîi: Chiar dacă au fost atât de multe atacuri la adresa mea am reușit să fac multe lucruri frumoase pentru Bălți și oamenii au încredere că voi continua în același ritm. Mie îmi este mai ușor decât altor aleși locali deoarece m-am întors în Republica Moldova cu o bază financiară, casă, masă etc. Eu nu muncesc pentru salariu. În fiecare lună salariul meu este transferat pentru copiii care au nevoie, pentru azilul de câini, etc. Mie îmi place ceea ce fac. Din toate dosarele care mi-au fost desenate, sunt peste 20, nu am niciunul privind activitatea mea de primar. De asemenea, din toate relele de care am fost acuzat, absolut nimic nu s-a demonstrat. Lucruri bune am făcut multe pentru țară, îmi doresc ca cetățenii să aibă o viață mai bună. Le mulțumesc bălțenilor pentru că nu m-au trădat, ei m-au așteptat și nu au reacționat la toate minciunile care s-au spus despre mine în diverse media- holdinguri și în primul tur au spus clar cu cine vor să meargă înainte.
Vă mulțumim!
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33