Vizualizări: 2554
Primarul municipiului Edineț, vicepreședintele CALM Constantin Cojocaru: „Dacă nu vom contribui la dezvoltarea economiilor locale, RM va fi sortită să bată încă mulți ani pasul pe loc"
10 August 2019 — Primarul municipiului Edineț, vicepreședintele Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Constantin Cojocaru a vorbit în cadrul unui interviu pentru postul de radio Sputnik Moldova despre problemele stringente din domeniul administrației publice locale, așteptările pe care le au aleșii locali de la noua guvernare, dar și soluțiile care ar crea condiții pentru ca Republica Moldova să se dezvolte. „Guvernarea trebuie să vină cu politici clare despre ce intenționează să facă atât la nivel central, cât și la nivel local, iar primarii sunt motorul teritoriilor, ei sunt cei care trebuie să miște lucrurile înainte", a declarat alesul local.
Întrebat despre intenția Ministerului Economiei și Infrastructurii de a schimba radical felul în care vor fi finanțate proiectele de construcție a drumurilor la nivel local, Constantin Cojocaru și-a exprimat speranța că vor fi stabilite reguli clare de joc, iar accentele vor fi schimbate. „Teritoriile sunt parte ale statului. Salut bunele intenții ale Ministrului Economiei de a descentraliza multe lucruri. Sunt adeptul identificării unei formule unice de partajare a banilor din Fondul Rutier și indiferent de coloratura politică a primarilor, ar trebui să existe o formulă clară de repartizare a acestora. Banii din Fondul Rutier sunt comuni și trebuie repartizați per capita, adică după numărul de locuitori, cu un coeficient al numărului de km al drumurilor, așa încât fiecare localitate să beneficieze."
Potrivit primarului de Edineț, până nu demult, beneficiare ai acestor bani au fost, într-o măsură mai mare, drumurile republicane și, parțial, cele regionale, iar drumurile locale, practic, rămâneau neacoperite. „Intenția Ministrului Economiei este una nobilă, trebuie doar de discutat mecanismul sau formula de repartizare a resurselor respective. Având trei tipuri de drumuri în Republica Moldova - republicane, regionale și locale, consider că banii trebuie repartizați după acest principiu, adică câte 33% pentru fiecare dintre aceste trei categorii, chiar dacă drumurile republicane, în mare parte, sunt deja reparate, adică procentual ar fi necesar de alocat o sursă mai considerabilă drumurilor locale." Constantin Cojocaru și-a exprimat speranța că vor fi descentralizate aceste fonduri, astfel încât competența administrațiilor publice locale de a face drumuri să aibă și acoperire financiară.
Vorbind despre așteptările pe care le are de la actuala guvernare, Constantin Cojocaru a reiterat faptul că este nevoie de politici și reguli clare de joc din punct de vedere relațional între administrația centrală și administrația publică locală de nivelul I și nivelul II. „Aș fi bucuros dacă ar fi doar două tipuri de administrație. Cred că noua guvernare ar face un pas înainte dacă va dispărea elementul parazitar cu numele raion. Într-un stat atât de mic nu avem nevoie de atâtea structuri administrative. Al doilea pas ar fi o descentralizare adecvată, pe potrivă și propice dezvoltării RM și punerea accentului pe dezvoltarea teritoriilor. Dacă nu vom contribui la dezvoltarea economiilor locale, cu anumiți poli de creștere regionali, RM va fi sortită de a bate încă mulți ani pasul pe loc."
Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33