Nume
Parola
Vizualizări: 1789
Gheorghe Răileanu, primarul orașului Cimișlia, vicepreședinte al CALM: "Rolul unui primar este de a fi conducătorul unei comunități, un model pentru cetățeni, o persoană care să poată mobiliza, încuraja oamenii, să le redea optimismul"
26 Iunie 2019 — La întrevederea membrilor CALM cu noua administrație publică centrală, Gheorghe Răileanu, primarul orașului Cimișlia, vicepreședinte al CALM a făcut o radiografie a realităților în care au activat în ultimii ani autoritățile locale.

„Suntem într-o criză de foarte lungă durată, generată de incapacitatea noastră, poate pentru că am avut prea puțină intelectualitate după ce ne-am rupt de Uniunea Sovietică, devotată interesului poporului. Această criză ne-a oprit dezvoltarea și acum cred că suntem obligați să facem un salt pentru a ajunge alte țări din civilizația modernă, state în care au fost sau sunt cetățenii noștri, văd cum se trăiește și nu mai pot tolera ceea ce avem în RM."

Gheorghe Răileanu a fost de părere că în acești ani s-a creat un sistem care a încercat să se autoconserveze, să perpetueze la putere și a ajuns la o fază înaintată de perfecțiune. „Statul a fost acaparat, această noțiune însumând mai multe fenomene, cum ar fi starea businessului, iar un primar este acel care trebuie să suporte tot. Am observat că și businessul face tot posibilul să folosească statul, prin presiuni asupra APL sau chiar APC, businessul fiind totodată și jertfa acestui sistem."

Primarul de Cimișlia a afirmat că aleșii locali au fost într-o situație foarte complicată, doreau să soluționeze problemele locale, ceea ce au promis cetățenilor, dar nu știau cum să procedeze pentru a găsi răspunsurile la aceste întrebări. „Este o întrebare crucială pentru orice primar și poate aș fi trecut și eu la partidul de guvernământ, dar permanent m-a frământat o întrebare – cum ridicăm nivelul de trai al oamenilor? Cum facem să stopăm fuga din această țară, pentru că oamenii dezertează de aici. Un primar, dacă a făcut un drum sau o cărare, sau a instalat câteva lămpi pentru iluminatul stradal, nu influențează deloc acest proces. Pe mine m-a preocupat tot timpul ce facem cu poporul. Sunt sigur că pe toți v-au frământat aceste întrebări, pentru că nu poate fi un primar care să nu se gândească la starea cetățenilor din localitatea pe care o administrează. Tot timpul am avut de ales, mă raportez la toți, la cei care au fost în partidul de guvernământ și la cei care nu au fost, la cei care au avut de suferit și la cei care nu au avut de suferit sau au avut de profitat. Rolul unui primar nu este doar să facă o bucată de drum, este de conducător al unei comunități, un model de urmat pentru cetățeni, o persoană care să poată mobiliza, încuraja oamenii, să le redea optimismul.

Gheorghe Răileanu a declarat că Congresul Autorităților Locale din Moldova a fost o insulă de speranță unde toți primarii au reușit să se consolideze. „Astăzi au vorbit și câțiva primari de la PD, vreau să menționez că cu toți am găsit limbă comună. Cineva s-a aflat în acest partid tot timpul, nu a reușit să opună rezistență, cineva a fost nevoit să meargă la partidul de guvernământ pentru că nu avea nicio soluție pentru a executa niște promisiuni făcute în fața cetățenilor. Vreau să spun și despre ofițerii care au făcut aceste urmăriri sau presiuni asupra noastră. Am observat că foarte puțini au făcut acest lucru cu tragere de inimă. Foarte mulți au boicotat, practic, aceste dosare penale. Am avut posibilitatea să văd ordonanțele de punere sub învinuire a dlor Policinschi, Cimpoeș, Filipov și alți primari și mă întrebam dacă ofițerii noștri sunt chiar atât de proști, fiindcă erau niște banalități acolo. Mai târziu, m-am convins în cazul altor dosare că avem ofițeri buni, procurori buni, specialiști care pot lucra în poliție. Cred că ei în asemenea mod au boicotat regimul care dădea comenzi politice. Iată de ce ar fi foarte bine să reușim să nu aruncăm copilul cu tot cu apă în acest proces de reformare."

Gheorghe Răileanu a scos în evidență faptul că acum suntem în pragul unei posibilități enorme de a reveni la normalitate, dar pentru asta trebuie să se mobilizeze toți primarii, indiferent de partidul din care fac parte. „Noi știm că avem interese comune și știm cum putem să ajutăm poporul. Și CALM a fost supus unor presiuni pentru a fi distrus, dar au pus toți umărul pentru a păstra această organizație. Poate cinci sau zece primari au servit regimul cu fidelitate, majoritatea însă și-au dat seama ce s-a întâmplat în țara noastră. Cred că trebuie să conștientizăm tot ce s-a întâmplat, opoziția actuală să mediteze și să tragă niște concluzii. Responsabilitatea este în fața națiunii, noi trebuie să conștientizăm pentru cine am fost aleși și ce facem. Astăzi s-a vorbit foarte mult despre strategii. Strategiile conțineau foarte multe elemente care se numeau cum vreți, dar nu erau în interesul poporului. Toate erau politizate. Tot ce se făcea avea amprenta așa-numitului politic, interesul fiind al unui singur partid."

Primarul de Cimișlia și-a îndemnat colegii să se mobilizeze și să nu admită radicalizarea pozițiilor. „Să fim unii și să lucrăm pentru poporul nostru. Controlul trebuie să fie de jos în sus, trebuie să fie asigurat de cetățeni. Noi suntem aleși direct de către cetățeni și ei pot să ne verifice. M-a impresionat legea din Austria, acolo APL au comisii de revizie, care sunt date în mod obligatoriu opoziției. Aceste comisii fac față tuturor controalelor, iar instituțiile statului se implică doar atunci când sunt semne de crimă. Îmi doresc să ne gândim și la poliția locală. Discursul dnei Maia Sandu m-a surprins prin complexitate și cred că a reușit să expună tot ce ne-a durut, tot ce am creat, am suferit noi până acum, si dacă fenomenele și procesele sunt înțelese corect, cred că avem șansa să reușim."

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă