Vizualizări: 2172
CALM participă la conceptualizarea programelor europene destinate APL
29 Martie 2019 — În perioada 26-27 martie, la Bruxelles a avut loc lansarea noului program al PLATFORMA și Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor (CEMR). Programul este implementat în parteneriat cu Uniunea Europeană și Comisia Europeană fiind axat pe câteva direcții: lobarea intereselor autorităților în politicile de dezvoltare ale Uniunii Europene, unul dintre elementele pentru care pledează și CALM în beneficiul comunităților locale din Republica Moldova; sporirea cunoștințelor în cadrul Uniunii Europene privind rolul autorităților locale în politice de dezvoltare; cooperarea descentralizată, adică înfrățirile și parteneriatele stabilite între Republica Moldova și alte țări europene, dar și acordarea unei atenții sporite Parteneriatul Estic - un semnal pozitiv pentru Republica Moldova.
Prezent la eveniment, coordonatorul de programe în cadrul CALM Alexandru Osadci a menționat că promovarea rolului autorităților locale în politicile de dezvoltare este principalul obiectiv al CALM în cadrul instituțiilor europene. „Grație acestor acțiuni de lobby am reușit să schimbăm anumite abordări legate de fondurile europene și în Republica Moldova. Avem încredere că se va pune mai mare accent pe fondurile de investiții capitale, pe proiectele de infrastructură.”
La evenimentul de la Bruxelles au participat mai mulți oficiali europeni, printre care secretarul general al CEMR Frederic Vallier, dar și reprezentanți ai Comisiei Europene, unul dintre aceștia fiind Paolo Ciccarelli, șeful Departamentului Directoratului General responsabil de politicile de dezvoltare internațională din cadrul Comisiei Europene. Alexandru Osadci a precizat că direcția lui Paolo Ciccarelli este responsabilă anume de autoritățile publice locale și proiectele de infrastructură. „Paolo Ciccarelli a solicitat susținere din partea PLATFORMA și CEMR în conceptualizarea noului program mondial pentru APL. Urmează să venim cu propuneri în vederea conceptualizării acestor programe, să le analizăm împreună cu Comisia Europeană, cu direcția condusă de Paolo Ciccarelli și sperăm că vom avea un rezultat în beneficiul comunităților locale, inclusiv a celor din Republica Moldova.
Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33