Nume
Parola
Vizualizări: 1650
AUTORITĂȚILE LOCALE ADUC INVESTIȚII IMPORTANTE PENTRU COMUNITĂȚILE LOR!
15 Ianuarie 2019 — Acum câțiva ani multe sate din Republica Moldova nu erau iluminate, în unele școli încă se mai făcea focul în sobe, WC-urile erau amenajate în curte, nici vorbă de sistem de canalizare, cazangerii pe bază de biomasă, sau bloc sanitar în interiorul clădirilor. Încet-încet lucrurile se schimbă, iar aceste rezultate aparțin aleșilor locali și echipelor lor. De câți bani este nevoie pentru a renova o grădiniță sau un bloc sanitar dintr-o instituție școlară, de unde găsesc aceste resurse administrațiile locale, de ce este importantă mediatizarea realizărilor dar și implicarea locuitorilor în identificarea soluțiilor, ce îi motivează pe tineri să activeze în APL, sunt doar câteva dintre subiectele pe care le-am abordat în cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM" din 12 ianuarie 2019 cu Valentina Casian , primarul municipiului Strășeni, Ivan Belciug, primar al orașului Dondușeni, Olga Pac, primar de Vișniovca, raionul Cantemir, Vasile Tâltu, primar de Domulgeni, raionul Florești, Petru Ciugureanu, primar de Horești, Ialoveni, Emilia Albu, primarul satului Mereșeuca, Ocnița și Petru Cozlan, primarul satului Cățeleni, raionul Hâncești. Vă mulțumim pentru că alegeți să fiți „La Înălțime cu CALM" și vă invităm să ne ascultați în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 10.00 și până la ora 12.00, la Eco FM, pe frecvențele 97,6 MHz – Fălești, 100,2 MHz – Sângerei, 104,4 MHz – Anenii Noi, 98.5MHz – Ștefan Vodă. Toate emisiunile înregistrate le găsiți pe site-ul calm.md

Emisiunea poate fi audiată la următorul link:
http://calm.md/libview.php?l=ro&idc=66&id=4995

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă