Nume
Parola
Vizualizări: 2162
Peste o sută de secretari ai Consiliilor locale s-au reunit sub egida CALM!
22 Iunie 2018 — Joi, 21 iunie, peste o sută de secretari ai consiliilor locale din majoritatea raioanelor Republicii Moldova, dar și experți ai CALM s-au reunit la Chișinău în cadrul atelierului de lucru organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova. Genericul atelierului a fost: „Statutul actual al secretarului Consiliului local – probleme, impedimente, oportunități și soluții”.

În debutul evenimentului, directorul executiv al CALM Viorel Furdui a menționat că secretarii sunt o categorie importantă de funcționar publici din cadrul APL, iar statutul acestora rămâne încă foarte confuz. „De mai mult timp ne dorim să aveam întâlniri cu DVS., să ne concentrăm doar de problemele de ordin tehnic, dar tocmai acum a fost posibil acest lucru. Noi nu mi putem să nu atragem atenția secretarilor, contabililor, inginerilor cadastrali, deoarece rolul lor este extrem de important în buna desfășurare a activității APL. Cunoaștem că specialiștii pleacă din primării, iar din această cauză cetățenii nu pot beneficia de servicii de calitate. Ne propunem să ne întâlnim cu DVS. măcar o dată la una-două luni, să identificăm problemele cu care vă confruntați și să găsim soluții. Pentru buna organizare și pentru asigurarea continuității acestor schimburi de opinii ar fi oportun de creat o Asociație a secretarilor Consiliilor municipale în cadrul CALM ”Viorel Furdui a făcut o scurtă prezentare a serviciilor CALM, menționând că membrii CALM pot beneficia de tot sprijinul experților din cadrul asociației în ceea ce privește problemele ce țin de domeniul migrației, finanțelor publice locale, apă și sanitație sau asistența juridică. Servicii coordonate respectiv de către experții CALM: Irina Luncașu, Viorel Pîrvan, Viorel Rusu și Alexandru Morcov.

Un servciu distinct al CALM de care beneficiză APL este cel privind suportul operatorilor mici de apă și sanitație (SOMAS). „ Serviciul SOMAS instituit cu suportul partenerilor noștri de la Agenția Elvețiană de Dezvoltare și agenția de implementare SKAT, deja și-a găsit locul corespunzător printre preferințele membrilor CALM. Prin intermediul acestui serviciu APL și prestatorii de servicii de alimentare cu apă beneficind de consultanță și suportul necesar în toate problemele de vizează organizarea, funcționare, finanțarea etc. a serviciilor de alimentare cu apă. La solicitarea beneficiarilor, periodic venim localitățile DVS. Suntem dispuși să venim în continuare în teritoriu, să explicăm cum se formează costul la apă, înregistrarea și evidența corecta a infrastructurii edilitare, dezbatem alte subiecte ce știm că vă interesează”, s-s punctat la prezentarea serviciului dat coordonat de Alexandru Morcov , consultantul CALM. La rândul său, Dna Nadejda Darie a amintit că ultima întrunire a secretarilor în cadrul CALM a avut loc în 2014. „Atunci au fost organizate patru astfel de seminare: două la Chișinău, unul la Edineț și unul la Bălți. Pentru evenimentul de astăzi inițial ne-am propus să invităm circa 40 de secretari, dar văzând că interesul din partea DVS. este sporit am extins numărul până la 110.” În cadrul atelierului de lucru au fost identificate, prezentate și analizate cele mai stringente probleme din activitatea secretarilor.

Tatiana Budu din comuna Zubrești, Strășeni a menționat că lucrează de 3 ani în calitate de secretar. „Volumul mare de muncă și multitudinea de atribuții pe care le avem nu corespund cu salarizarea precară. În termeni restrânși trebuie să prezentăm informații, dări de seamă mai multor instituții ale statului, trebuie să cunoaștem toate schimbările în legislație.

Trebuie să te subordonezi și consiliului local, și primăriei și primarului și trebuie să reușești să le faci pe toate potrivit Legii. Evenimentul de astăzi ne-a arătat că nu suntem lăsați uitării, că și noi contăm, dar și faptul că majoritatea secretarilor se confruntă cu probleme similare.”

Dumitru Roșca, secretarul Consiliului local Cruglic, Criuleni activează în APL din 1995. „Înainte APL nu avea atâtea atribuții, astăzi trebuie să administreze toate bunurile publice locale cu resurse modeste. Doar primarul care are echipă, experiență și capacități manageriale va face multe pentru comunitatea sa. În Criuleni mai mulți primari reușesc să aducă investiții: apeducte, canalizări, drumuri, condiții pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să plece.”

Dumitru Roșca consideră că problemele despre care s-a discutat în cadrul atelierului de lucru pot fi soluționate. „Datorită experților CALM, deja avem unele rezultate. Ei au fost prezenți la ședința Consiliului local Cruglic, ne-au explicat ceea ce înțelegeam mai vag și așa am putut lua decizii corecte. Sunt convins că și în alte situații experții CALM ne vor ajuta.”

Liuba Jardan din Rădeni, Călărași activează de 30 de ani în APL, în această perioadă exercitând și un mandat de primar. „Nivelul de trai al populației este scăzut din cauza lipsei locurilor de muncă. Oamenii și-au pierdut speranța și pleacă lăsând copiii în grija bunicilor sau a rudelor. Avem foarte puțini agenți economici în localitate. Ne dorim ca să fie create condiții mai bune pentru activitatea APL, astfel încât tineretul să se regăsească în satele de baștină, să nu mai fie nevoit să plece.”

Mircea Morari, secretarul Consiliului municipal Edineț este de părerea că în toată republica secretarii se confruntă cu probleme similare. „Una dintre acestea este termenul restrâns de prezentare a actelor la Cancelaria de Stat. Secretarii au în atribuțiile lor și alte sarcini care ar trebui să le facă alți specialiști din primărie. Actele notariale, cele de stare civilă trebuie perfectate de secretarii consiliilor locale din comunitățile rurale. Nu avem acces la bazele de date republicane, la registrul de stat al populației, important pentru APL.”

Mariana Lupu, lucrează în calitate de secretar al Consiliului orășenesc Dondușeni de 3 ani și se vede și peste 10-20 de ani în APL, deși consideră că este foarte complicat să faci față tuturor atribuțiilor delegate în primărie, în special secretarului. „Fiecare Lege reglementează faptul că responsabilitatea ține de APL, însă după zeci de ani în APL a rămas neschimbat numărul funcționarilor, cu toate că atribuțiile s-au înzecit. Nu poți să mizezi pe un lucru eficient, calitativ și în termeni atât timp cât există un volum excesiv de muncă.”

Expertul CALM Octavii Ivanov a punctat faptul că problemele abordate în cadrul atelierului de lucru vor fi prioritizate, puse pe hârtie, iar CALM va identifica soluțiile pe care le va prezenta Administrației Publice Centrale.

Departamentul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă