Nume
Parola
Vizualizări: 2173
Aleșii locali din RM la întrevederea cu reprezentanții CoE: ”Suntem permanent cu sabia lui Damocles deasupra capului”
15 Decembrie 2017 — În perioada 13-14 decembrie, curent, la Chișinău s-a aflat o delegație a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE). Scopul vizitei a fost de a monitoriza starea democrației locale din Republica Moldova, dar și evoluțiile în cazul primarului general Dorin Chirtoacă.

Din componența delegației au făcut parte Președintele Camerei Regiunilor a CALRCE, Dna Gun Marie Helgesen, Președintele Grupului Independent de Experți al CALRCE, profesorul M. Moreno, dar și membri ai secretariatului CALRCE.

În prima zi a vizitei, membrii delegației CoE au avut o întrevedere cu conducerea Congresului Autorităților Locale (CALM), dar şi cu alți reprezentanți ai APL din Republica Moldova. La întrevedere au participat preşedintele CALM, Tatiana Badan, directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, primarul de Edineţ, vicepreşedinte al CALM, Constantin Cojocaru, preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, primarul de Cruzeşti, Violeta Crudu, primarul de Cimişlia Gheorghe Răilean și primarul de Drochia, Nina Cereteu.

Tatiana Badan a menționat că reprezentanţii CoE s-au interesat dacă după vizita lor din septembrie s-au schimbat lucrurile în ceea ce priveşte presiunile asupra aleşilor locali, inclusiv despre cazul lui Dorin Chirtoacă. ”Am vorbit despre democraţia locală din RM, dar şi despre restanţele pe care le avem la acest capitol, despre angajamentele asumate de statul nostru pe segmentul descentralizării. Reprezentanţii CALM şi-au exprimat îngrijorarea privind stagnarea lucrurilor, mai ales că în 2018 expiră termenul de implementare a multor recomandări și angajamente, iar în politica bugetului de stat pentru 2018 nu am sesizat nicio soluţie care ar permite asigurarea autonomiei locale. Colegii noştri au prezentat exemple despre cum, pentru orice bănuială sau greşeala mică se deschid dosare penale. Aleşii locali, dar şi preşedinţi de raioane se simt capturaţi.”

Potrivit Tatianei Badan, problema primordială este că nu există un dialog între APL şi APC. ”CALM nu este un oponent al guvernului, suntem parteneri deschişi pentru a ajuta guvernarea, pentru a contribui şi a participa în acest proces de reforme democratice. Trebuie să fim partenerii care să aducă schimbarea, pentru că doar împreună putem avea rezultate bune, să asigurăm funcţionalitatea APL prin autonomie locală. Colegii noştri au mai spus că în loc de descentralizare, simt centralizarea mijloacelor financiare.”

Tatiana Badan a specificat că o altă îngrijorare expusă partenerilor europeni este lichidarea Comisiei Paritare, care era o platformă foarte bună pentru APL şi APC. ”Din câte am înţeles, această comisie nici nu mai există. Există o Comisie Naţională de reformă a APC, iar în cadrul ultimei lor şedinţe s-a discutat despre reforma administrativ-teritorială, dar fără participarea reprezentanţilor APL. Suntem îngrijoraţi de această nedorinţă de a comunica cu CALM, dar şi de presiunile care se fac asupra conducerii CALM. Cunoaştem că şi membrii CALM sunt presaţi să nu participe la activităţile pe care le organizăm, a subliniat președintele CALM.

Constantin Cojocaru a specificat că la întrevedere au participat primari din diferite formaţiuni politice: PLDM, PN, PD, PL, PCRM și independenţi. ”Am vorbit despre diversele incertitudini care există la nivel de legislaţie, deoarece, în ceea ce priveşte imperativitatea mandatului primarului, într-o Lege este prevăzut una, în altă Lege e prevăzut altceva. Ca și consecință avem primari arestaţi fără o decizie finală a unei instanţe, ceea ce este dubios din punctul meu de vedere. Am adus exemplul primarului de Orhei care a fost condamnat la 7, 5 ani şi totuşi îşi exercită mandatul, iar în cazul primarului de Chişinău, chiar dacă încă nu i-a fost demonstrată vinovăţia, totuşi este suspendat. Unele legi care se bat cap în cap îi fac pe primari să stea permanent cu sabia lui Damocles deasupra capului. Am vorbit şi despre controalele în exces. Reprezentanţii CoE au venit într-o misiune de informare şi de monitorizare, deoarece în rezultatul şedinţei Consiliului Europei, din octombrie, curent, când o delegaţie a CALM a fost la Strasbourg s-a prezentat şi un raport despre situaţia primarului municipiului Chişinău și s-a ajuns la concluzia că situaţia din APL a RM necesită monitorizare din partea CoE.”

Gheorghe Răileanu consideră că a fost o discuţie destul de bună. ”Membrii Congresului Puterilor Locale şi Regionale sunt informaţi despre ce se întâmplă la noi, scopul lor a fost să verifice dacă sunt schimbări în bine sau în mai rău. Pe ei i-a interesat şi situaţia generală din RM privind respectarea principiilor democratice. Unul din subiectele abordate a fost lipsa de conlucrare a APC cu APL, sunt chiar acţiuni de boicotare a activităţii CALM-ului. Le-am spus că peste 50% dintre primari au dosare penale. Dosarele acestea parcă ar fi o joacă: se închid și se deschid când se dorește. Mereu suntem sub ameninţare să nu se mai deschidă un dosar penal, sau să nu ni se permită să candidăm în funcţiile din administraţie. Din păcate, schimbări în bine nu observăm.”

Grigore Policinschi a afirmat că în cadrul întrevederii a reiterat necesitatea de a avea o conlucrare și comunicare permanentă cu Guvernul, Parlamentul, Președintele RM, în dorința de a contribui la promovarea politicilor și principiilor europene din domeniul autonomiei locale, descentralizării administrative a serviciilor publice, în interesul oamenilor care trăiesc în localitățile noastre. ”Dorim să fie asigurată autonomia reală a autorităților locale, atitudinea respectuoasă a structurilor judiciare și de control față de persoanele cu demnitate publică, cu statut de ales local, de a exclude controalele și învinuirile neîntemeiate, denigrarea imaginii și reputației persoanelor și a instituțiilor reprezentative și alese de cetățeni.”

Grigore Policinschi a menționat că este de înțeles îngrijorarea reprezentanților structurilor europene în legătură cu situația din RM privind respectarea Hărții europene, drepturilor fundamentale ale omului și nivelului de trai al populației. ”Zâmbim în fotografie pentru a păstra speranța că ceva se poate de schimbat în bine, deoarece încă trăim cu bunătate în suflet și în acțiuni față de lume, față de conducere și față de noi înșine”, a explicat președintele raionului Dubăsari.

Menționăm că în baza acestei vizite, la sesiunea din martie a Congresului Puterilor Locale și Generale al CoE va fi adoptată Rezoluția privind situația aleșilor locali din Republica Moldova. În luna mai, anul 2018, în țara noastră va veni o delegație și mai reprezentativă care va elabora raportul privind starea generală a democrației locale. În baza acestui raport, la sesiunea de toamnă a Congresului Puterilor Locale și Regionale al CoE va fi adoptată Rezoluția privind starea democrației locale din Republica Moldova.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă