Vizualizări: 2260
Comunicare ADR Nord despre măsurile de consolidare a centrelor urbane în cadrul politicii de dezvoltare regională în R. Moldova, prezentată la o conferință internațională în Ucraina
Cernăuți, Ucraina, 22 Noiembrie 2017 — Circa 100 reprezentanți ai administrației publice locale (APL), mediului academic și organizațiilor obștești din Ucraina, România, Republica Moldova și Belarus au participat la Conferința științifică internațională „Lecturile municipale dedicate lui Antoh Kohanovski”, desfășurată la Cernăuți, Ucraina, în perioada 15-16 noiembrie.
Discuțiile în cadrul conferinței s-au axat pe un șir de subiecte actuale legate de managementul municipal în contextul realizării reformei administrative și a integrării europene a Ucrainei prin adoptarea conținutului şi formelor de organizare a APL la modelele ce funcționează în țările vecine. În acest context, șefa Secției planificare strategică și programare din cadrul ADR Nord, Inga Cojocaru, a vorbit, din perspectiva aspectelor legale, instituționale și strategice, despre măsurile de consolidare a centrelor urbane în cadrul politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova.
Programul conferinței a cuprins mai multe etape, printre care întâlnirea participanților internaționali cu primarul orașului Cernăuți, Alexei Caspruk, în cadrul căreia s-a discutat despre perspectivele de dezvoltare a orașului Cernăuți, proiectele ce se implementează și cele ce urmează a fi realizate din bugetul local și sursele atrase prin diverse programe și fonduri internaționale.
„Participarea la conferință a permis să împărtășim experiența Republicii Moldova, în general, și a ADR Nord, în special, privind modul de conlucrare cu administrațiile publice locale din zonele urbane și măsurile întreprinse pentru consolidarea centrelor urbane în cadrul politicii dezvoltării regionale în Republica Moldova. Totodată, am avut ocazia să mă familiarizez cu noi modele de autoadministrare în orașele din țările participante la conferință: Ucraina, România și Belarus”, se spune în raportul întocmit de șefa Secției planificare strategică și programare, Inga Cojocaru, în urma participării la conferința internațională de la Cernăuți.
Conferința științifică internațională „Lecturile municipale dedicate lui Antoh Kohanovski” a fost organizată de Primăria orașului Cernăuți în parteneriat cu Centrul Regional Cernăuți de Reformare şi Perfecționare și Catedra de Științe Politice şi Administrație Publică a Universității Naționale „Iurii Fedkovici” din Cernăuți.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33