Nume
Parola
Vizualizări: 2330
Situația actuală în sectorul Managementul deșeurilor solide, discutată în cadrul primei ședințe a Comisiei de specialitate a CRD Nord
Bălți, 3 Noiembrie 2017 — Membrii Comisiei regionale sectoriale în domeniul Managementului deșeurilor solide (CRS MDS) din Regiunea de Dezvoltare Nord, creată cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), s-au întrunit vineri, 3 noiembrie, în incinta ADR Nord, în cadrul primei ședințe. La eveniment au mai participat reprezentanți din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Băncii Europene pentru Investiții, GIZ și ADR Nord.

Membrii CRS MDS l-au ales în calitate de copreședinte al Comisiei pe Victor Cimpoieș, directorul executiv al Asociației obștești „Cutezătorul” din Flăești, cunoscut pentru experiența sa în domeniu. Copreședinte din partea MADRM este Silvia Nicolaescu, șef adjunct al Direcției prevenirea poluării și managementul deșeurilor, aprobată prin Decizia nr. 2 din 27.09.2017 a Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord.

Directorul interimar al ADR Nord, Constantin Bândiu, și-a exprimat încrederea că abordarea participativă în procesul de luare a deciziilor cu impact pentru regiune va caracteriza funționarea noii Comisii, fapt ce va contribui la consolidarea cooperării intercomunitare în domeniul gestionării deșeurilor solide. La rândul său, consultantul național Denis Parea a reconfirmat deschiderea GIZ în acordarea sprijinului necesar Comisiei, astfel încât aceasta să-și îndeplinească eficient misiunea.

Membrii CRS MDS au luat act de regulemantul de funcționare și obiectivele Comisiei, după care au discutat despre situația curentă în cele două zone de management al deșeurilor (nr. 7 și nr. 8) din Regiunea de Dezvoltare Nord, despre experiența și inițiativele de regionalizare a serviciilor de gestionare a deșeurilor, precum și despre proiectele din sectorul MDS aflate în curs de implementare în Regiunea de Dezvoltare Nord. În acest sens, șefa Secției planificare strategică și programare din cadrul ADR Nord, Inga Cojocaru, i-a informat pe membrii Comisiei despre proiectele de MDS incluse în Documentul Unic de Program (DUP) și în Planul Operațional Regional Nord (POR) Nord. Totodată, membrii Comisiei au fost familiarizați cu politica națională și cadrul legal existent în sectorul MDS. Informații în acest sens a comunicat Virginia Galatonov, reprezentantă a MADRM.

CRS MDS a fost constituită prin Decizia nr. 3 din 29 iunie 2017 a CRD Nord. Tot atunci, CRD Nord a aprobat Regulamentul de funcționare a structurii create. Funcționalitatea Comisiei va fi asigurată de ADR Nord cu susținerea proiectului MSPL, implementat de GIZ cu sprijinul financiar al Ministerului German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernului României, Guvernului Suediei, Uniunii Europene și Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

În activitatea sa, CRS MDS va dezbate proiecte de decizii, elaborând totodată recomandări pe marginea acestora, pentru a fi prezentate ulterior în cadrul ședințelor CRD Nord. Comisia va avea drept atribuții examinarea și aprobarea priorităților dezvoltării regionale în sectorul MDS, promovarea proiectelor regionale în rândul donatorilor și investitorilor, examinarea, cu suportul experților independenți specializați, a portofoliului de proiecte, a diferitor studii, analize și recomandări pentru cristalizarea unei viziuni regionale privind dezvoltarea sectorului respectiv.

www.adrnord.md