Vizualizări: 2328
Proiectul de Competitivitate din Moldova va cofinanța crearea Centrului de inovare și transfer tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord
Bălți, 20 Iulie 2017 — Funcționari din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale (MDRC), Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC), reprezentanți ai Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul Suediei, precum și specialiști din cadrul ADR Nord s-au întrunit joi, 20 iulie, în incinta Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) pentru a discuta împreună cu administrația instituției de învățământ superior despre crearea Centrului de inovare și transfer tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord în cadrul USARB, în contextul cofinanțării proiectului prin intermediul Proiectului de Competitivitate din Moldova. Viitorul Centru urmează a fi creat în cadrul unui proiect de dezvoltare regională finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și realizat de ADR Nord.
La întrunirea au participat Vitalie Tarlev, viceministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor; Doina Nistor, director de proiect în cadrul Proiectului de Competitivitate din Moldova, contractor al USAID; Dorin Andros, secretar de stat în cadrul MDRC; Matija Derk, înalt consilier UE în domeniul dezvoltării regionale, MDRC; Oxana Paierele, șefa Direcţiei relaţii internaţionale şi atragerea investiţiilor, MDRC; Igor Malai, șef-adjunct al Direcției generale dezvoltare regională, MDRC; conf. univ., dr. Igor Cojocaru, prorector pentru activitatea științifică, USARB; directorul interimar al ADR Nord, Constantin Bândiu; specialiști ADR Nord.
În cadrul discuțiilor, funcționarii MDRC, specialiștii ADR Nord și reprezentanții USARB au prezentat în detalii proiectul „Crearea în municipiul Bălți a Centrului de inovare și transfer tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord”. Ulterior, participanții la ședință au vizitat edificiul în care va fi creat viitorul Centru de inovare și transfer tehnologic.
Astfel, în contextul cofinanțării care va fi oferită prin intermediul Proiectului de Competitivitate din Moldova, părțile implicate în procesul de implementare a proiectului au discutat despre necesitatea efectuării unor modificări în documentația tehnică a proiectului. Acest lucru urmează a fi realizat în termeni restrânși, având în vedere că până în luna decembrie a.c. urmează a fi valorificate importante surse financiare alocate din FNDR.
„Acest Centru trebuie să-și găsească nișa proprie, în dependență de necesitățile mediului de afaceri din regiune. Dacă vom pune accentul pe interesul studentului și interesul mediului de afaceri, vom asigura autosustenabilitatea Centrului de inovare și transfer tehnologic pe care vrem să-l creăm”, a menționat viceministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vitalie Tarlev.
„Crearea Centrului de inovare și transfer tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord este un proiect de viitor. Până acum am realizat zeci de proiecte care necesită întreținere, însă a venit timpul proiectelor care pot aduce bani la buget”, a specificat Dorin Andros, secretar de stat în cadrul MDRC.
La rândul său, prorectorul Igor Cojocaru a subliniat că strategia USARB va fi regândită reieșind din oportunitățile pe care le va oferi viitorul Centru de inovare și transfer tehnologic.
Potrivit directorului interimar al ADR Nord, Constantin Bântiu, prin implementarea proiectului se dorește creşterea competitivităţii economice regionale prin promovarea dezvoltării cercetării, inovării şi transferului tehnologic în Regiunea de Dezvoltare Nord. Totodată, proiectul va crea oportunități pentru dezvoltarea, valorificarea și promovarea infrastructurii de cercetare, inovare și transfer tehnologic, precum și dezvoltare start-up-rilor în domeniul afacerilor inovative la nordul Republicii Moldova. „ADR Nord și USARB și-au propus să îndeplinească acest obiectiv ținând cont inclusiv de prevederile unui acord de colaborare pe care instituțiile noastre l-au încheiat încă în anul 2011”, a menționat directorul interimar al ADR Nord.
În perioada următoare, în cadrul proiectului de creare a Centrului de inovare și transfer tehnologic urmează a fi încheiat un memorandum de înțelegere între ADR Nord, Proiectul de Competitivitate din Moldova și Primăria municipiului Bălți.
Valoarea totală a proiectului de creare a Centrului de inovare și transfer tehnologic este de 11.770.990 de lei, solicitați din FNDR. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 6.000.000 de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2017.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33