Vizualizări: 1804
Oficial german vorbeşte despre priorităţile Republicii Moldova
6 Februarie 2009 — Ultimul ministru de Externe al Republicii Democrate Germane de după alegerile libere din 1990, Markus Meckel, a fost invitatul special al mesei rotunde din 4 februarie 2009, cu genericul „Integrare şi Securitate pentru ţările Parteneriatului Estic”. Evenimentul a fost organizat de Fundaţia Friedrich Ebert şi Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. La masa rotundă au participat analişti politici, reprezentanţi ai sectorului asociativ, precum şi mass-media din RM.
Şi la a treia sa vizită în Republica Moldova, Dl Meckel a accentuat că agenda internă de reforme ar trebui să fie considerată prioritatea numărul unu. Doar curmarea sărăciei, întărirea economiei, deopotrivă cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ar permite RM să-şi sporească credibilitatea în plan extern. Nimeni nu poate face pentru Moldova mai mult decât poate face pentru sine însăşi Moldova, susţine deputatul german.
El a mai menţionat că alegerile din Moldova vor fi determinante pentru viitorul ţării, de aceea gradul de participare cetăţenilor la alegeri contează. În aceeaşi ordine de idei, a menţionat importanţa accesului echitabil al partidelor politice la mass media publică, fără de care alegerile nu pot fi considerate libere şi corecte, chiar şi dacă scrutinul va fi realizat corect din punct de vedere tehnic. O altă teză desprinsă din discursul politicianului german este importanţa descentralizării şi îmbunătăţirii procesului decizional la nivel regional, promovarea principiului subsidiarităţii şi autonomiei locale asupra căreia Moldova trebuie să insiste în eforturile sale de dezvoltare a democraţiei.
Referitor la problema transnistreană, Dl Meckel a subliniat că democratizarea societăţii şi ridicarea standardelor de trai în RM reprezintă o cale corectă în soluţionarea conflictului. Domnia sa s-a referit şi la iniţiativa de sporire a încrederii dintre cele două părţi, precum şi la importanţa funcţionalităţii grupurilor de lucru create în acest scop. Doar încrederea locuitorilor regiunii transnistrene în faptul că RM este „un element indispensabil” va permite soluţionarea conflictului, potrivit dlui Meckel. Totodată, Republica Moldova nu trebuie să fie ostatica unei singure probleme, în acest caz, a problemei conflictului nerezolvat, şi nicio scuză nu este valabilă pentru neîndeplinirea corespunzătoare a reformelor structurale. Republica Moldova are nevoie de curaj, idei politice şi oameni noi la guvernare, afirmă oficialul german.
Deputatul german Meckel consideră eronată îndepărtarea vecinilor imediaţi ai Republicii Moldova de la rolul natural al acestora de avocaţi ai ţării noastre în raport cu Uniunea Europeană. Crizele în raport cu vecinii pot avea urmări grave, precizează dl Meckel. Relaţiile bune ar trebui cultivate într-un spirit care să sprijine ataşamentul la valorile şi principiile europene. Chiar dacă uneori politicienii ar putea câştiga tactic de pe urma unor crize cu vecinii, ţara în ansamblu va avea numai de pierdut, irosindu-şi energia şi timpul preţios pentru lupte de uzură şi sacrificii inutile, raportate la traiectoria şi ambiţiile declarate.
Markus Meckel este ultimul ministru de Externe al Republicii Democrate Germane de după alegerile libere din 1990, iar de la unificarea Germaniei încoace este deputat social-democrat în Bundestag. Este membru al Comisiei pentru Afaceri Externe şi vicepreşedinte al Grupului parlamentar al SPD pe probleme de politică externă. Markus Meckel îşi focusează preponderent activitatea pe relaţiile cu Europa de Est, Rusia şi ţările din Caucaz, precum şi pe probleme de democratizare şi securitate globală. Este preşedinte al Comisiei politice a Adunării Parlamentare NATO şi ex-preşedinte al delegaţiei germane la NATO. A studiat teologia la Naumburg şi Berlin şi a fost co-fondatorul Partidului Social-Democrat din Republica Democrată Germană în 1989.
Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33