Vizualizări: 5684
Uniunea Europeană finanțează renovarea Casei de Cultură din satul Rașcov, stânga Nistrului
Rașcov, stânga Nistrului, 2 Septembrie 2016 — Sărbătorile vor căpăta în curând o cu totul altă amploare pentru cei peste două mii de locuitori ai satului Rașcov, din stânga Nistrului. În comunitate, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, este renovată Casa de Cultură. Lucrările sunt efectuate în cadrul Programului european „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova.
Edificiul are peste 50 de ani și, din lipsă de bani, nu a fost reparat capital niciodată. Intrarea în sala mare de festivități, cu capacitatea de a găzdui 700 de persoane, a fost blocată încă la începutul anilor 2000. Sala era în stare avariată.
Localnicii au fost cei care au cerut renovarea Casei de Cultură. „O astfel de localitate ca Rașcov, cu o valoare istorică deosebită și situri pitorești, trebuie neapărat să aibă o Casă de Cultură în care să poți invita cu mândrie oaspeți din alte localități sau de peste hotare”, afirmă locuitorii satului.
Acum lucrările de reparație sunt în toi. Proiectul finanțat de Uniunea Europeană a acordat peste 200 mii de euro pentru renovarea acoperișului, geamurilor și a sălii de festivități. Edificiul este dotat cu rampă de acces și va deveni accesibil și pentru persoanele cu dizabilități.
La începutul anului 2017 aici, în condiții îmbunătățite, se vor desfășura evenimente culturale, mese rotunde, seminare, și altele. Casa de Cultură va deveni din nou cartea de vizită a localității, pe lângă atracțiile naturale sau istorice. În satul Rașcov vin mulți turiști și oaspeți de peste hotare, în special din Polonia sau Israel. Aici sute de ani au locuit evrei și polonezi.
Odată cu încheierea lucrărilor de renovare, conducerea instituției intenționează să organizeze și un Festival anual, cu genericul „Noi suntem din Rașcov”. Acesta va găzdui colectivele artisice din satul Slobozia-Rașcov, stânga Nistrului, și Vadul-Rașcov din dreapta Nistrului, dar și de peste hotare.
În cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, Uniunea Europeană finanțează renovarea a 30 de obiecte de infrastructură pe ambele maluri ale râului Nistru: Case de cultură, instituții medicale, grădinițe, școli și altele.
Mai multe despre Programul UE-PNUD Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii găsiți: pe site-ul UNDP-Moldova: www.md.undp.org, Facebook: Poduri de încredere peste Nistru- Мосты доверия через Днестр sau Ok.ru: Мосты доверия через Днестр
Persoană de contact: Irina Perciun, Specialist comunicare și relații media, Tel.: 069 12 02 34; e-mail: irina.perciun@undp.org

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33