Vizualizări: 5165
Ziua Europei a fost marcată la Bălți printr-o expoziție de caricaturi și un flashmob în centrul orașului
Bălți, 14 Mai 2016 — Ziua Europei la Bălți a fost marcată sâmbătă, 14 mai, prin vernisarea unei expoziții de caricaturi despre nivelul de trai în Republica Moldova și cel din statele membre ale Uniunii Europene. Concomitent, un grup de voluntari ai Centrului „Pro-Europa” Bălți au realizat un flashmob și au distribuit în centrul orașului materiale informative despre Uniunea Europeană.
Evenimentul a fost organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord și Centrul „Pro-Europa” Bălți, cu sprijinul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” și Consulatul General al României în Bălți.
„La Bălți sunt mulți cetățeni interesanți de valorile europene, fapt pe care l-am putut vedea astăzi, în centrul orașului. Europa nu are frontire, ca spațiu al drepturilor și libertăților omului. Îmi pare bine că împreună cu partenerii noștri reușim de câțiva ani la rând deja să asigurăm continuitatea marcării Zilei Europei la Bălți, în special, dar și în alte localități din Regiunea de Dezvoltare Nord”, susține Ion Bodrug, director ADR Nord.
La eveniment a participat și Consulul General al României la Bălți, Mihail Baciu, în calitate de oaspete de onoare.
Activitățile menționate, organizate pentru a susține procesul de promovare a valorilor europene în țara noastră, se înscriu în contextul campaniei naționale dedicată Zilelor Europei în Republica Moldova.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33