Vizualizări: 4873
Agenda parlamentară: Sprijin constant al Ungariei pentru eforturile de integrare ale Republicii Moldova
Chișinău, 19 Iunie 2013 — Sprijinul Ungariei pentru eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova, progresele înregistrate de ţara noastră în acest proces şi evoluţiile social-politice recente din Moldova s-au aflat în prim-planul întrevederii de astăzi a Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana PALIHOVICI, cu Gergely PRŐHLE, Secretar de Stat adjunct al Ungariei pentru relații bilaterale cu țările membre ale Uniunii Europene, însoțit de E.S. Mátyás SZILÁGYI, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ungariei la Chişinău.
În debutul întrevederii Secretarul de Stat adjunct al Ungariei Gergely PRŐHLE a confirmat sprijinul Ungariei pentru eforturile Republicii Moldova de integrare în Uniunea Europeană şi de susţinere a proiectelor din cadrul Parteneriatului Estic.
Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a adus mulțumiri Ungariei pentru suportul oferit ţării noastre, menționând relaţiile bune și eficiente de cooperare stabilite între Republica Moldova şi Ungaria, care este unul dintre printre primele state care au recunoscut independența Republicii Moldova.
Referindu-se la progresele procesului de integrare europeană, Liliana Palihovici a menţionat importanța Summit-ului de la Vilnius, din noiembrie 2013. „Sperăm că până în luna aprilie 2014 aceste documente vor fi semnate”, a afirmat Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova.
La finalul întrevederii, Secretarul de Stat adjunct al Ungariei pentru relații bilaterale cu țările membre ale Uniunii Europene a reiterat suportul constant al Ungariei oferit Republicii Moldova în eforturile sale de integrare europeană.
REPUBLICA MOLDOVA – UCRAINA: DIALOG DESCHIS, PRAGMATIC ȘI CONSTRUCTIV
Relațiile moldo-ucrainene în contextul eforturilor de integrare europeană ale celor două state vecine – Republica Moldova și Ucraina au constituit subiectul central al întrevederii Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana PALIHOVICI, cu E.S. Serghii PYROZHKOV, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei la Chişinău.
Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a remarcat interesul Legislativului de la Chişinău pentru realizarea unui dialog deschis, pragmatic și constructiv cu conducerea tuturor instituțiilor de stat ale Ucrainei, precum și pentru aprofundarea cooperării interparlamentare bilaterale la nivelul Comisiilor de specialitate și a Grupurilor parlamentare de prietenie.
Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor dintre Vicepreşedinta Parlamentului Moldovei şi Ambasadorul Ucrainei în Moldova s-a referit la reglementarea conflictului transnistrean și ultimele evoluții legate de tensionarea relațiilor și îngrijorarea exprimată atât de autoritățile Republicii Moldova, cât și de cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului.
În context, Vicepreşedinta Parlamentului Liliana Palihovici a adus la cunoștință Ambasadorului ucrainean că Parlamentul Republicii Moldova va convoca o şedinţă specială săptămâna curentă pentru a discuta situaţia actuală şi perspectivele reglementarii conflictului transnistrean. Dumneaei și-a exprimat speranța că autoritățile ţării vor identifica soluțiile adecvate pentru a asigura securitatea în regiune.
Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în Republica Moldova, Serghii PYROZHKOV, a comunicat că procesul de reglementare a diferendului transnistreană este o prioritate de bază pentru Preşedinţia ucraineană a OSCE, pe care o asigură pe durata anul 2013, și că țara sa va depune toate eforturile pentru avansarea acestui proces.
Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova

Autor: Serviciul de presă
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33