Nume
Parola
Vizualizări: 5012
Reprezentanţi ai mediului de business din Republica Moldova prezintă autorităţilor un pachet de priorităţi pentru 2012-2013
22 Noiembrie 2011 — Peste 30 de asociaţii de business au lansat azi, 22 noiembrie 2011, Agenda Naţională de Business 2012-2013. Agenda compilează priorităţi menite să contribuie la ameliorarea mediului de afaceri din Republica Moldova, precum și la dezvoltarea unor sectoare importante ale economiei naţionale: agroindustrial, transporturilor, construcţiilor şi tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.

La trei ani de la lansarea sa, Agenda Naţională de Business (ANB) reprezintă una din cele mai accesibile şi mai bine plasate platforme de dialog între stat şi business, operând în mod participativ, transparent şi deschis.

Direcţiile prioritare ale ANB 2012-2013, ca şi în cazul precedentelor două ediţii, se concentrează pe administrarea fiscală şi vamală. Astfel, pentru următorii doi ani, asociaţiile de business au conturat următoarele aşteptări:

Priorităţi în domeniul administrării fiscale
• Optimizarea procedurilor de raportare a business-ului faţă de autorităţile publice
• Excluderea sancţiunilor exagerate, atunci când nu se confirmă intenţia încălcărilor şi existenţa unor prejudicii directe aduse statului. Introducerea echilibrului între mărimea prejudiciului adus şi cea a sancţiunii aplicate
• Aplicarea prezumţiei nevinovăţiei business-ului în relaţiile cu organele de control
• Oferirea posibilităţii companiilor de a se înregistra ca plătitori de TVA imediat după înregistrare, fără anumite condiţii de plafonare
• Reducerea poverii fiscale asupra măsurilor vitale de stimulare a vânzărilor (marketing, publicitate, promovarea vânzărilor, etc.) şi de creare a condiţiilor adecvate de lucru pentru angajaţii întreprinderilor

Priorităţi în domeniul administrării vamale
• Creşterea nivelului de transparenţă şi de predictibilitate a procedurilor vamale
• Simplificarea procedurilor şi reducerea numărului de documente necesare pentru efectuarea exportului
• Excluderea obligaţiunii de plată a TVA la importul de echipamente şi utilaje de producţie. Toată tehnica utilizată în procesul de producţie a bunurilor şi de prestare a serviciilor trebuie considerată echipament tehnic şi tratată corespunzător din punct de vedere al excluderii de la plată TVA la import. Excluderea obligaţiunii de plată a taxelor şi TVA la importul pieselor de schimb destinate deservirii pe garanţie
• Aplicarea automată a termenului maxim de tranzit prevăzut de legislaţia vamală, aplicând modificări doar în cazuri excepţionale şi motivate în scris
• Asigurarea transparenţei modului de calculare a valorii în vamă a mărfurilor. Transferul poverii de demonstrare a incorectitudinii valorii în vamă a mărfurilor de la declarant către autoritatea vamală

Pe lângă priorităţile legislative de ordin general, Agenda Naţională de Business 2012-2013 surprinde şi „vocea” a patru sectoare-cheie ale economiei naţionale, care au subscris la o serie de măsuri care trebuiesc luate de autorităţi:

Sectorul agroindustrial
• Ajustarea cerinţelor de calitate şi securitate alimentară pentru produsele agroalimentare moldoveneşti cu cele ale UE
• Adoptarea de politici şi măsuri mai consistente şi eficiente la nivelul producerii şi comercializării producţiei agroalimentare
• Perfecţionarea sistemului de subvenţionare al producătorilor agricoli şi facilitarea accesului la finanţare pentru companiile din businessul agricol

Sectorul transporturilor
• Elaborarea şi aprobarea unei strategii privind dezvoltarea transporturilor pentru o perioadă de 10 ani
• Lichidarea barierelor la frontieră pentru transporturile internaţionale de mărfuri, simplificarea procedurilor vamale şi lichidarea barierelor tehnice
• Eliminarea barierelor de ordin birocratic şi administrativ în transportul de mărfuri şi persoane
• Ajustarea tarifelor la transportul de pasageri şi întreprinderea măsurilor care ar duce la reducerea pierderilor şi diminuarea costurilor transportatorilor
• Achitarea datoriilor faţă de transportatori şi elaborarea unui sistem eficient de compensare a cheltuielilor pentru transportarea categoriilor de pasageri cu înlesniri în transport

Sectorul construcţiilor
• Adoptarea unui Cod cu privire la locuinţe
• Adoptarea Legii cu privire la Casa Socială a Constructorilor
• Introducerea unei certificări profesionale a întreprinderilor din construcţie cu scopul de a garanta lucrări corespunzătoare standardelor naţionale în vigoare şi armonizată la cerinţele UE

Sectorul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC)
• Prelungirea facilităţilor fiscale pentru companiile din domeniul TIC şi eliminarea prevederilor împovărătoare sau care nu stimulează sectorul
• Eficientizarea şi transparenţa mai mare a achiziţiilor publice. Reguli clare şi egale pentru companiile de stat şi cele private
• Eliminarea concurenţei neloiale şi a barierelor de creştere a sectorului TIC
• Protecţia efectivă a drepturilor de proprietate intelectuală
• Modernizarea curriculumului universitar

Agenda Naţională de Business este susţinută de către Camerele de Comerţ şi Industrie din regiune şi de către cele mai active asociaţii de business din RM, printre care se numără: Confederaţia Naţională a Patronatului, Clubul Republican al Oamenilor de Afaceri TIMPUL, Uniunea Transportatorilor şi Drumarilor, Federaţiei Patronală a Constructorilor, Drumarilor şi a Producătorilor Materialelor de Construcţie „CONDRUMAT”, Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova, Asociaţia Micilor Producători de Vin din Moldova, Asociaţia Naţională a Companiilor Private din Domeniul TIC, Asociaţia Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din Republica Moldova ş.a.
În Republica Moldova, procesul de consolidare şi promovare este facilitat de către Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, cu sprijinul CIPE (Centrul Internaţional pentru Iniţiativă Privată).