Nume
Parola
Vizualizări: 3958
Banca germană KfW este dispusă să contribuie la dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii din Republica Moldova
25 Octombrie 2011 — Banca germană KfW, aflată în proprietatea statului, prezentă în Republica Moldova încă din 1999, este dispusă să contribuie în continuare la dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Astfel, Germania îşi propune să stimuleze angajarea în câmpul muncii, şi implicit creşterea nivelului de trai. Iată de ce pentru a doua oară consecutiv este organizat Forumul moldo-german de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM), care întruneşte reprezentanţii ÎMM-urilor, alături de cei ai sectorului financiar-bancar.

Cei peste 120 de participanţi la forum au căzut de acord că sectorul ÎMM constituie pentru Republica Moldova forţa motrice principală în spatele creşterii economice din ultimii ani. Or, acesta deţine circa 98% din numărul total de întreprinderi, asigură circa 59% din locurile de muncă, contribuie cu 39% la cifra totală de afaceri şi generează 61% din profitul net total pe economie.

Cu toate acestea, accesul la finanţare al ÎMM-urilor este destul de limitat, acestea beneficiind de mai puţin de o treime din totalul finanţărilor la nivelul întregii economii. Ratele înalte ale dobânzilor şi cerinţele referitoare la gaj reprezintă principalele obstacole în calea îmbunătăţirii nivelului de finanţare a acestora. Asta în timp ce alternativele la finanţarea bancară sunt limitate.

Cea de-a doua ediţie a Forumului moldo-german de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii s-a desfăşurat la 25 octombrie 2011. Evenimentul a avut loc în cadrul programului „Transform” al Ministerului Federal pentru Finanţe al Germaniei, cu participarea Băncii de Dezvoltare KfW şi Institutului de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul“ din Republica Moldova. Forumul s-a concentrat pe schimbul de experienţă şi pe discuţii despre cerinţele care ţin de finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi pe oferta băncilor şi a altor instituţii de finanţare din Germania şi Republica Moldova.

Participanţii la conferinţă s-au pronunţat pe marginea problemelor legate de finanţarea ÎMM-urilor, insistând pe oportunităţile de angajare şi de creştere economică oferite de acestea:

„Germania, ca şi partener şi prieten al Republicii Moldova, poate contribui la o dezvoltare mai bună, investind în potenţialul enorm oferit de întreprinderile mici şi mijlocii”

(Carsten Wilms, Ambasada Republicii Federative Germania în Republica Moldova)

„Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii are o mare importanţă economică şi socială pentru Republica Moldova, în mare parte datorită rolului de a ocupa forţa de muncă, în special în mediul rural. Iată de ce dezvoltarea ÎMM-urilor este un obiectiv strategic pentru Guvernul RM, ceea ce oferă marjă de intervenţie pentru partenerii de dezvoltare interesaţi de acest aspect. Avem nevoie de suport la diversificarea instrumentelor de sprijin pentru acei antreprenori care au idei, însă mai puţin posibilitatea de lansare”.

(Viceministrul Economiei al Republicii Moldova, Octavian Calmîc)

„Această conferinţă, deja la cea de-a doua ediţie, este importantă pentru guvernul german, deoarece noi credem că sectorul ÎMM oferă baza pentru crearea unei economii de piaţă veritabile, oferind locuri de muncă, spaţiu pentru inovaţii. Acum este vital pentru Republica Moldova de a monitoriza lecţiile importante învăţate din criza economică şi financiară”.

(Stefan Riepe, Ministerul Federal de Finanţe al Republicii Germane)

„Pentru îmbunătăţirea accesului la finanţare al ÎMM-urilor, este nevoie de politici monetare îndreptate spre o inflaţie redusă şi stabilă, spre un mediu de afaceri echitabil şi previzibil, spre dezvoltarea sistemelor de garantare a creditelor şi a birourilor de credite. Este necesar de a adopta standardele internaţionale de raportare financiară, precum şi de a întări capacitatea de monitorizare a organelor de reglementare, în special pentru sectorul de microcreditare.”

(Ion Tornea, expert economic, IDIS „Viitorul”)

„Sectorul bancar este foarte interesat de acest subiect, deoarece întreprinderile mici şi mijlocii sunt clienţi fideli ai băncilor comerciale. După criza din 2008, ÎMM-rile au demonstrat viabilitate, putere de resuscitare, fiind clienţi sustenabili şi stabili”.

(Dumitru Ursu, Asociaţia Băncilor din Moldova)

Programul „Transform” al Ministerului Federal pentru Finanţe al Germaniei, Banca de Dezvoltare KfW şi Institutul de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul“ din Republica Moldova vor continua să lanseze dezbateri sincere pe soluţiile care ar impulsiona dezvoltarea ÎMM-urilor, fiind convinşi că asta va contribui la dezvoltarea dinamică şi inovativă a economiei şi la stabilitatea socială a ţării.

# # #

Despre KfW:

KfW reprezintă unul din liderii din sectorul bancar german, fiind orientată atât pe economia naţională, cât şi pe dezvoltarea statelor aflate în tranziţie. Cu un bilanţ de peste 400 de bilioane de euro, banca KfW, aflată în proprietatea statutului, este una din cele mari din Europa. Instituţia bancară gestionează Cooperarea Financiară (CF) din numele Guvernului Germaniei, şi anume din partea Ministerului Federal al Germaniei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Astfel, priorităţile numărul unu pentru CF sunt: reducerea sărăciei, asigurarea securităţii şi confortului, protejarea resurselor naturale şi contribuţia la globalizare. Datorită cooperării intense cu partenerii locali şi publicul-ţintă, KfW cunoaşte potenţialul, dar şi problemele cu care se confruntă statele în curs de dezvoltare şi în tranziţie. KfW este preocupată permanent de colaborarea cu partenerii germani şi internaţionali, pentru a creşte eficienţa şi efectivitatea activităţilor sale. KfW este prezentă în Republica Moldova încă din 1999, în special pe segmentul infrastructurii sociale şi promovării întreprinderilor mici şi mijlocii, toate astea prin intermediului sectorului financiar din Republica Moldova.

Despre TRANSFORM:

Ca şi alte state europene, Germania este conştientă de responsabilităţile sale de a contribui la promovarea unei lumi globalizate. Iată de ce caută să contribuie la dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi astfel să stimuleze o dinamică pozitivă a creşterii economice şi bunăstarea în statele în curs de dezvoltare şi în tranziţie. În această ordine de idei, a fost creat programul TRANSFORM. TRANSFORM a fost lansat la scurt timp după schimbările politice din Europa din 1989. Germania a contribuit nu doar la promovarea în state din Europa de Est şi de Sud-est a ideii de economie de piaţă, axată pe social, dar şi la includerea în discursul politic a acestui concept. În contextul logicii post-TRANSFORM, KfW este orientată pe acordarea de consultanţă din partea Ministerului German de Economie şi Tehnologie şi Ministerului German de Finanţe.

Despre IDIS „Viitorul”:

IDIS „Viitorul” reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează pe o serie de domenii legate de: analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor. IDIS activează în calitate de platformă comună care reuneşte intelectuali preocupaţi de succesul tranziţiei spre economia de piaţă şi societatea deschisă în Republica Moldova.