Nume
Parola
Vizualizări: 4145
PARTIDUL DEMOCRAT PROPUNE MODIFICAREA LEGISLAŢIEI CU PRIVIRE LA SALARIZAREA PEDAGOGILOR
5 Septembrie 2008 — Fracţiunea parlamentară a Partidul Democrat din Moldova a înregistrat la 4 septembrie 2008, o iniţiativă legislativă care prevede modificarea Legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 Proiectul în cauză,semnat de deputaţii D. Diacov, V. Buliga şi D. Ivanov, prevede majorarea cuantumului salariului minim pe ţară de la 400 la 500 lei cu corelarea grilelor de salarii în funcţie de categoriile de salarizare prevăzute de Reţeaua tarifară unică de salarizare a salariaţilor din unităţile bugetare. Adoptarea proiectului de lege în cauză va contribui la respectarea şi realizarea dezideratelor constituţionale ce garantează fiecărui om un nivel de trai decent, precum şi la îndeplinirea angajamentelor internaţionale asumate de Republica Moldova conform art.1 şi 2 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.117 privind obiectivele şi normele de bază ale politicii sociale (ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.593-XIII din 26 septembrie 1995, ce stabilesc că orice politică trebuie să urmărească în primul rând bunăstarea şi dezvoltarea populaţiei, iar îmbunătăţirea nivelului de trai va fi considerată ca obiectivul principal de dezvoltare economică. Este necesar de menţionat că potrivit ultimelor date ale Biroului Naţional de Statistică salariul mediu lunar al unui angajat pe ţară în 2008 constituie 2370 de lei, iar valoarea minimului de existenţă în 2008 atinge cifra de 1315,3 lei pe lună pe o persoană. Acest lucru impune obiectiv necesitatea reexaminării cuantumului existent al salariului minim în sfera bugetară, de 400 lei pe lună, care nici pe departe nu acoperă cele mai elementare nevoi ale omului, şi contravine în mod vădit dispoziţiilor art.47 alin.(1) din Constituţia conform cărora statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent şi ale art.126 alin.(2) lit.g) din Legea Supremă, care prevăd că statul trebuie să asigure crearea condiţiilor pentru creşterea calităţii vieţii (nivelului de trai).