2 Septembrie 2011 — Deşi Republica Moldova beneficiază pe an ce trece de fonduri din ce în ce mai generoase alocate pentru dezvoltarea sa, eficienţa utilizării acestora poate fi uşor pusă la îndoială. Majoritatea resurselor financiare sunt direcţionate către sectorul social, justiţie, bună guvernare, şi doar 10% revine sectorului real al economiei naţionale. Drept consecinţă, sunt tratate mai mult efectele, decât cauzele problemelor care macină Republica Moldova.

Până acum, autorităţile s-au complăcut în ipostaza de consumatori de asistenţă externă, nereuşind să influenţeze agenda donatorilor. Asta în mare parte din cauza capacităţii administrative scăzute, adică a expertizei limitate, sub pretextul salariilor mici ale funcţionarilor publici. Între timp, donatorii au mers pe calea dublării ministerelor, creând adevărate „cabinete din umbră”, numite unităţi de implementare, care lucrează ca la carte. Şi mai util ar fi însă să se investească în capacitatea Guvernului de a se descurca pe cont propriu, pentru a scade dependenţa de donatori. Totodată, partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova trebuie să insiste ca Guvernul să ia în gestiune şi să preia proiectele începute de ei. La urma urmelor, adevărata provocare este abilitatea de a consolida capacitatea de absorbţie adecvată pentru a accesa fondurile europene.

Acestea sunt principalele concluzii ale studiului „Evaluarea capacităţii de absorbţie a asistenţei externe acordate Republicii Moldova”, prezentat azi, 2 septembrie 2011, la IDIS „Viitorul”.

Conform datelor OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), în 2010 Republica Moldova a beneficiat de 450 de milioane de dolari pentru dezvoltare, iar tendinţa este cea de creştere a volumului asistenţei acordate. Însă, meritul pentru acest avânt poate fi pus mai degrabă pe seama disponibilităţii donatorilor, decât pe cea a iniţiativei manifestate de Guvern, este de părere expertul IDIS Leonid Litra: „Ni se oferă fonduri de susţinere directă a bugetului, care intră în „coşul comun”, şi pentru care nu depunem foarte multe eforturi ca să le obţinem. La capitolul scrierii de proiecte, efectuării studiilor de fezabilitate, adică bani munciţi, stăm mult mai prost”.

Astfel, în cazul banilor vărsaţi direct în bugetul naţional, se bifează adoptarea politicilor, şi mai puţin se insistă pe rezultatele concrete. În aceste condiţii, vine greu de spus în ce măsură aceste fonduri se pliază pe priorităţile naţionale. Rapoartele de evaluare ale proiectelor, atât cele elaborate de donatori, cât şi de Guvern, cu rare excepţii, nu sunt făcute publice. ONG-urile, la rândul lor, ezită să analizeze eficienţa asistenţei externe, fiind direct dependente de fondurile respective.

Cert e că Republica Moldova nu are experienţă în elaborarea unor documente de planificare strategică pe termen lung. Leonid Litra: „Problema cea mai mare este a fragmentării la nivel de ministere, ceea ce face dificilă divizarea responsabilităţilor. Sunt create comisii, grupuri de lucru, au loc şedinţe interminabile şi comunicarea rămâne defectuoasă”.

Pentru a rezolva problema de coordonare, studiul recomandă ca sarcina de a negocia contractele de stat să fie pusă pe seama ministerelor de profil, iar Cancelaria de Stat să îşi asume doar rolul de suport şi consultant. „Deciziile trebuie să fie luate de autorităţile sectoriale. Altfel, există riscul de imixtiune, ceea ce va genera frustrări”, consideră expertul asociat IDIS Viorel Gârbu.

Studiul sugerează comunităţii donatorilor să manifeste mai multă răbdare, acceptând mai degrabă un proiect implementat cu stângăcie de Guvern decât unul perfect, dus la bun sfârşit de consultanţi din ţară şi de peste hotare. Până la urmă, se ajunge la situaţia când funcţionarii publici se visează şi uneori ajung angajaţi ai organizaţiilor donatoare. „Decât să dai peştele gata prins, mai bine să dai undiţa. Nu contează atât rezultatul final, cât instrumentul şi abilitatea de a-l folosi. Doar aceasta oferă impact pe termen lung. Altfel, o să aşteptăm mereu să vină cineva să ne repare şcolile şi drumurile şi o să ne hrănim cu istorii de succes ale altcuiva”, afirmă Viorel Gârbu.

Din punct de vedere macroeconomic, absorbţia fondurilor nu este o durere de cap pentru Republica Moldova, estimează economista Corina Gaibu. Potrivit ei, dacă în următorii cinci ani vom beneficia de asistenţă externă în valoare de 5% din PIB, principalii indicatori economici nu se vor clătina.

Aceste optimism nu caracterizează însă şi capacitatea de a cofinanţa proiectele. Dacă autorităţile centrale fac faţă provocării, pentru primării şi administraţia raioanelor această misiune e destul de dificilă. „În condiţiile când bugetele locale depind de transferurile de la Centru, uneori în proporţie de 90%, iar descentralizarea fiscală a rămas pe hârtie, e foarte greu să găseşti resurse suplimentare”, subliniază Corina Gaibu. În consecinţă, numai municipiul Chişinău şi Bălţi pot fi considerate ca având potenţial pentru co-finanţarea proiectelor. Comunitatea donatorilor ar putea stimula autorităţile locale, prin înaintarea unor cerinţe de contribuţii diferenţiate, păstrând media necesară pentru ţară, recomandă Corina Gaibu.

Peste 40% din asistenţa externă pentru 2010 revine granturilor, restul fiind credite, potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor. Respectivele credite reprezintă „bani ieftini”, adică contractaţi la o rată avantajoasă, explică Corina Gaibu. Asta şi din cauza faptului că aceasta e o condiţie stipulată în Memorandumul semnat cu Fondul Monetar Internaţional.

Pe termen lung, studiul sugerează o gestionare prudentă a datoriei publice externe. Totodată, este necesar ca fondurile acordate să fie utilizate cât mai mult posibil pentru producţie, şi nu pentru consum, cum ar fi finanţarea salariilor în sectorul social.

Acest studiu-premieră pentru Republica Moldova a fost elaborat cu suportul financiar al fundaţiei germane Hanns Seidel, cu care IDIS „Viitorul” are încheiat un acord de cooperare pe trei ani. În analiza lor, autorii au mizat şi pe răspunsurile funcţionarilor publici de la toate ministerele şi de la 40 de primării la un chestionar tematic şi pe interviuri în profunzime cu angajaţi ai organizaţiilor internaţionale care oferă asistenţă pentru dezvoltare.