Nume
Parola
Vizualizări: 3319
Parlamentul trebuie să adopte neîntârziat Strategia de Securitate Naţională a Republicii Moldova
13 Iulie 2011 — Nu mai putem amâna reforma sectorului de securitate al Republicii Moldova, şi aşa întârziată cu trei ani, în mare parte din cauza instabilităţii politice, susţine expertul IDIS „Viitorul”, Veaceslav Berbeca, în cea de-a 31-a ediţie a Buletinului de Politică Externă. Acest număr poartă genericul de „Strategia Securităţii Naţionale – o amânare a unei reforme întârziate”.

La acest moment, proiectul Strategiei Securităţii Naţionale este în procesul de avizare. Acest document este unul vital pentru securitatea statului, care va stabili, pe termen mediu, politica ţării în acest domeniu, consideră politologul Veaceslav Berbeca: „Chiar dacă documentul nu este perfect, acesta este, din punct de vedere al calităţii, cu mult peste legislaţia, încă actuală, creată încă în 1995, care a rămas în urma schimbărilor importante din mediul de securitate”. Şi actele normative din 1995 au fost adoptate cu o întârziere de 4 ani după proclamarea independenţei din 1991, subliniază Berbeca.

Pentru comparaţie, în alte state, de exemplu România, periodicitatea de elaborare şi adoptare a unei noi Strategii este de odată la trei ani. Asta pentru a evalua punctual ameninţările la adresa securităţii naţionale.
Mai mult, Republica Moldova şi-a luat mai multe angajamente prin semnarea în 2006 a Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova-NATO, inclusiv adoptarea unei Strategii de securitate. Până la finele lui 2010, urma ca acest document să fie deja elaborat. Din cauza acestei amânări, are de pătimit imaginea şi credibilitatea statului faţă de partenerii străini, este de părere expertul IDIS Veaceslav Berbeca.

Strategia securităţii naţionale a RM este în proces de adoptare la o diferenţă de trei ani de la adoptarea Concepţiei Securităţii Naţionale a Republicii Moldova din 2008. Chiar dacă este expres este stipulată continuitatea, proiectul Strategiei are o poziţie esenţial diferită de Concepţie. Divergenţele se atestă în privinţa unor anumite obiective sau mijloace de acţiune. Este şi firească această atitudine, afirmă Berbeca: „Concepţia a fost adoptată în perioada guvernării comuniste, iar strategia urmează a fi adoptată de partidele din alianţa aflată acum la guvernare”. Astfel, în Concepţie principala ameninţare la adresa securităţii statului o constituie conflictul transnistrean. În Strategie, sărăcia, subdezvoltarea economică şi dependenţa energetică sunt catalogate drept riscuri majore la adresa securităţii Republicii Moldova.

La urma urmelor, Concepţia Securităţii Naţionale, spre deosebire de Strategie, nu constituie un element foarte necesar în pachetul de documente necesar pentru reforma sectorului, accentuează Veaceslav Berbeca de la IDIS „Viitorul”.