Vizualizări: 3318
Cum putem separa datoriile acumulate de cele două maluri ale Nistrului faţă de Gazprom şi cum putem negocia un contract mai avantajos?
9 Mai 2011 — IDIS „Viitorul” va prezenta marţi, 10 mai 2011, ora 10:00, studiul „Separarea datoriilor şi activelor SA Moldovagaz – o nouă abordare superficială a unor probleme istorice”. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1.
Studiul propune soluţii privind posibilităţile de stingere a datoriilor istorice faţă de Gazprom, insistând pe acele vulnerabilităţi care au provocat formarea lor. Totodată, autorul studiului, expertul Ion Muntean, se referă la situaţia regiunii transnistrene, examinând posibilitatea separării oficiale a datoriilor acumulate pe cele două maluri ale Nistrului faţă de Gazprom.
La prezentare sunt invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Moldova Gaz, Asociaţiei Consumatorilor de energie, dar şi experţi economici, jurnalişti.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33